Premium Only Content
Ce nu ştiaţi despre limba latină !
Se pare că , cu multă vreme în urmă , diverse grupuri de interese au început manipularea istoriei . Astfel am ajuns ca astăzi popoare cu origini relativ recente în istoria reală , să-şi atribuie roluri de fondatori sau participanţi nemijlociţi la dezvoltarea umanităţii. Nu credeam că SUA ajunge să dea lecţii de democraţie Greciei ( locul unde a apărut pentru prima oară acest concept ) , să vandalizeze ( cotropească ) Irakul una din cele mai vechi aşezări umane, mai nou să impună "Democrația" în Egipt şi multe altele . Nici alte state ( din elită ) , nu stau mai prejos . Franţa îl fură pe Brâncuşi , alţii îşi atribuie lor diverse invenţii şi exemplele pot continua aproape în tot cea ce a fost important pentru evoluţia umanităţii . Se pare că toţi cei de la care a pornit civilizaţia , primesc un rol din ce în ce mai minor în timp ce alţii îşi atribuie merite cât mai mari . Judecând pe perioade scurte de timp , nu putem realiza că istoria poate fi manipulată, dar dacă privim lucrurile pe perioade lungi de timp putem înţelege că manipulările mici cotidiene , acumulate în timp , pot produce chiar schimbarea rolului jucat de "naţiuni" în istorie. Despre Dacia s-au spus multe , am învăţat deasemenea printre altele că dacii au fost civilizaţi de romani - "romanizaţi " . Privim statuile dacilor ( chiar şi pe Columna Lui Traian ) şi nu putem vedea în chipul şi expresia lor decât imaginea unor învingători . Şi totuşi .... istoria spune altceva . În filmul " Dacii - Adevăruri Tulburătoare " , am auzit pentru prima oară de faptul că limba romană veche e strămoaşa limbii latine şi nu invers ( cum am învăţat ). De curând Miceal Ledwith, consilierul teologic timp de 17 ani al Papei Ioan Paul al 2-lea , personalitate care a avut acces la cele mai secrete scrieri ale Vaticanului , într-un interviu prin internet , acordat domnului Cristian Muresanu la TVR Cluj , spune acelaşi lucru . Dar cel mai bine , urmăriţi fragmentul video cu pricina.
Leonard Chesca
22 martie 2013
Link Facebook :
https://www.facebook.com/leonard.chesca/videos/10200754153844653
Link Rumble :
https://rumble.com/vopdyz-ce-nu-tiai-despre-limba-latin-.html
Vedeti si :
" Intoarcerea Dacilor ”
Facebook :
https://www.facebook.com/leonard.chesca/videos/10202021605450151
Rumble :
https://rumble.com/vopaxt-ntoarcerea-dacilor.html
-
LIVE
TheSaf3Hav3n
3 days ago| RUMBLES FIRST SUBATHON IS HERE!!! | DAY 4 |
2,390 watching -
3:14:33
Joe Donuts Gaming
12 hours ago🟢 Live : Christmas is Here!! | Fortnite, Caroling, Light Tours and Donos !!
50.2K12 -
6:02:38
CLUJ
11 hours agoCHRISTMAS EVENING HYPE!! LETS HAVE FUN GAMING!!
48.5K7 -
9:57:19
a12cat34dog
13 hours agoI AM FINALLY BACK :: PUBG: BATTLEGROUNDS :: RUMBLE NOW HAS GIFTED SUBS!!! [Merry Christmas] {18+}
32.1K4 -
3:55:42
STARM1X16
13 hours agoMerry Christmas Fortnite
102K11 -
2:45:33
Sgtfinesse
13 hours agoMerry Christmas Night
77.3K19 -
3:51:18
tacetmort3m
1 day ago🔴 LIVE - (MERRY CHRISTMAS) TIME TO SPREAD DEMOCRACY - HELLDIVERS 2 OMENS OF TYRANNY
45.3K2 -
2:46
BIG NEM
16 hours agoDiscovering RAKIJA: The Holy Liquer of the Balkans
32.6K3 -
1:11:38
Film Threat
21 hours agoCHRISTMAS DAY CHILL STREAM WITH CHRIS GORE | Hollywood on the Rocks
151K33 -
14:22:40
The Quartering
1 day agoYule Log Christmas MAGA Edition With Memes! Come Hang Out!
239K32