Premium Only Content

Aghios, aghios, trecu nașterea lui Hristos (colind la Boboteaza)
Grupul Psaltic Sf Cuvios Paisie de la Neamt (condus de Marian Știrbei) de la Biserica Serban Voda, Bucuresti
Aghiosul Aghios
Aghiosul, Aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,
La Iordanul cel frumos
Că acolo vine Hristos,
Duhul Sfânt din cer pogoară
Și pe pământ se coboară.
Astăzi Hristos în Iordan
Se botează de Ioan
Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan
Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:
"Vino, Ioane, mă botează
Și legea o îndreptează."
"Doamne, cum voi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?
Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână.
#Boboteaza#colind#Aghiosul
Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti
De Tine de m-oi atinge
Mă voi arde și m-oi frige.
Prorocul cuteză,
Mâna lui și-o ridică
În Iordan o afundă
Pe Domnul Îl boteză.
Atunci cerul s-a deschis
Și cu glas așa a zis:
Tu ești Fiul Meu iubit,
În Care bine am voit.
Frumos praznic a trecut
În care Te-ai născut,
Acesta-i mai luminat
În care Te-ai botezat.
Și de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Și Botezul lui Hristos,
Să ne fie de folos.
Aghiosul, Aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm.
-
LIVE
Major League Fishing
5 days agoLIVE! - Bass Pro Tour: Stage 6 - Day 4
1,209 watching -
LIVE
DynastyXL
3 hours ago🌕 Day 8 HORDE NIGHT with Mrs Dynasty 🧟 Building a community first 100 Followers! (67/100)
814 watching -
10:09
Forrest Galante
3 hours agoWildlife Expert Reacts to Crazy Animal Zoo Attack TikToks
40.6K7 -
6:13
Sideserf Cake Studio
1 day ago $4.39 earnedTake the Ultimate REAL or CAKE Quiz!
88.1K3 -
46:55
The Connect: With Johnny Mitchell
1 day ago $8.95 earnedInside A Mexican Sicario Training Camp: How The Jalisco New Generation Cartel Trains It's KILLERS
55.4K11 -
LIVE
Anvilight
5 hours agoFortnite | Scottish Streamer Solo Streams Superhero Season Sleepily
172 watching -
3:57
Data illusion
5 days ago $3.42 earnedEvolution Of Machine Guns
43.5K3 -
4:01:24
Father Russell
5 hours agoDune Awakening | Upgrading Our Spice Refineries
10.3K -
LIVE
CassaiyanGaming
3 hours agoHogwarts Legacy | Sunday at 7:15am
34 watching -
3:29:57
Boxin
5 hours agoToday We start Fable 2! The Gargoyles will die!
22K3