Cercetătorii sunt înspăimântați de inteligența artificială

2 years ago
240

Cercetătorii sunt înspăimântați de inteligența artificială: Amenințarea teribilă la adresa omenirii aproape de punctul critic

Dezvoltarea inteligenței artificiale (AI) va permite omenirii un salt tehnologic extraordinar, dar experții sunt înspăimântați despre unele pericole majore pe care aceasta le poate pune ființelor umane. Astfel, există o amenințare teribilă prin care roboții cu AI pot uzurpa identitatea oamenilor și de aceea cercetătorii insistă să se reglementeze niște limite pentru aceste sisteme, la nivel mondial.

”Progresul în AI este ceva care va dura mai mult timp să se întâmple, dar asta nu îl transformă în science fiction”, a spus Stuart Russell, profesor de calculatoare de la Universitatea California din Statele Unite, potrivit The Guardian.

Omul de știință a spus că cercetătorii au fost ”înspăimântați” de propriul lor succes din domeniul inteligenței artificiale. Aceasta a început să pătrundă adânc în societate, pe internet, în intervențiile chirurgicale, în dezvoltarea unor noi tehnologii.

Însă, potrivit lui Stuart Russell riscurile pe care le implică AI nu sunt evaluate corespunzător, în prezent, de către oameni. Știința AI este o activitate umană care necesită niște limite și reglementări foarte precise.

Există două abordări emergente despre acest aspect. Primul este cel din domeniul ingineriei, unde algoritmii sunt antrenați pentru sarcini specifice. Al doilea prezintă întrebări filosofice mai profunde legate de natura cunoașterii umane.

Capcanele AI sunt evidențiate, spre exemplu, de rolul pe care îl joacă algoritmul de pe YouTube în radicalizarea oamenilor, având în vedere că nu există o înțelegere și o explicație asupra modului în care funcționează.

Profesorul Russell susține că trebuie să existe un sistem de verificări, în care sistemele de inteligență artificială să se poată întrerupe și ”cere” îndrumări umane și reglementări clare.

Expertul susține că este necesar să se adopte legislația Uniunii Europene privind inteligența artificială la nivel global, care interzice uzurparea identității oamenilor de către sistemele și roboții cu inteligență artificială. Dezvoltatorii din Hong Kong au creat robotul Sophia, care a avut un mare succes la nivel mondial.

Calculatoarele sunt tot mai aproape de momentul culminant, în care mașinile încearcă să-i păcălească pe oameni, să-i facă să creadă că ei comunică cu alte persoane, când de fapt ei conversează cu niște sisteme cu inteligență artificială.

”Există un punct, punctul critic, când roboții cu inteligență artificială vor deveni periculoși și vor constitui o amenințare existențială asupra omenirii”, susține celebrul fizician american Michio Kaku.

Ajeya Cotra, un expert în computere de la Open Philanthropy Proiect, consideră că până în anul 2052, un computer cu AI ar putea să funcționeze ca un creier uman. Sistemul AI devine din ce în ce mai puternic și de aceea el trebuie stopat pentru a nu deveni un pericol major pentru umanitate.

Loading comments...