RMS - Daniel Brânzei despre Marcu Nichifor (1)

De pe „Istorie Creștină“:

Prezint prin ajutorul Domnului și cu mare plăcere o predică din anul 1941 a fratelui Marcu Nichifor.

N-ai înghețat frate?
,,Dragostea multora se va răci”. Mat. 24, 12.

Afară e frig frate și gerul e fără milă. Mulți se uită cu neplăcere la zăpada care vine mereu, dar aceasta n-o împiedică deloc ca să coboare încet și liniștită din nori brumării pe pământul înălbit. Ce bine ne-ar prinde în loc ger lumina plină de căldură a soarelui! Totuși această căldură mult așteptată nu mai vine, în schimb gerul ne învinețește urechile, ne înțepenește picioarele încercând să ne rărească respirația.
N-ai înghețat încă frate? Te gândești poate, ,,dacă aș fi înghețat n-aș mai putea citi”. Trupul e adevărat, îngheață greu, dar sufletul … vai, cât de ușor îngheață la cea mai mică suflare a păcatului, apele vii s-au oprit, iar sufletul a înghețat. E drept că, mulți dintre noi ani de-a rândul nu știu ce-i vara sufletească, la ei întotdeauna e viscol, ger și zăpadă. Dragostea lor nu s-a răcit, ci a înghețat. Ei trăiesc în regiunea polului nord. Acolo unde zăpada nu se mai termină, iar soarele rar e văzut. Oamenii de acolo nici n-așteaptă soarele, ei sunt mulțumiți cu întuneric și zăpadă. Așa este și în multe suflete. Întuneric, zăpadă, viscol și frig. Ce zici, frate, nu-i așa ceva și la tine?

Gerul pătrunde oriunde nu-i foc.
Nu mi-am dat seama de acest mare adevăr, decât în ultimul timp. Ai noștri de acasă au înfundat niște căpățâni de varză verde într-o pivniță bună. Ușa a fost învelită cu pământ, apoi unsă bine, așa că gerul putea să-și pună pofta-n cui. Gerul de afară crescu mereu peste 35 grade. Când au desfundat varza, ea era tot așa de înghețată ca și când ar fi fost afară. Atât de mult m-am mirat, încât ei încercau să-mi explice că nimic deosebit nu s-a întâmplat. Și că varza chiar degerată tot nu este rea, ci încă se mai poate folosi.
Le-am spus că nu mă mir de varză, ci de răceala grozavă, care pătrunde în sufletul omenesc atunci când el n-are înăuntru foc. Ar putea să se ferească de ,lume, de păcate, de diavol. Ar putea să fie om bun și drept, cinstit și evlavios. Ar putea să se învelească cu diferite fapte bune, dar acestea nu-i ajută la nimic, căci tot va îngheța, căci n-are înăuntru foc. Ca să fie cald în camera mea, focul trebuie să ardă regulat, dar ce să fac ca sufletul meu să fie fierbinte? Exact același lucru focul sfânt să ardă regulat.

Tu ești cu totul înghețat.
Îi zise un tânăr altui tânăr ,,Tu ai răcit cu totul”. Ce să mai zică tânărul care-l asculta, era mulțumit că nu i-a spus și mai mult. Pe drum se gândea, ,,Ce nenorocire, ce să mă pot face acum?” Îl întâlnește pe un tânăr și-i zice: ,,Ai nevoie de rugăciune?” - ,,Da”. Citesc ceva din Biblie, apoi îngenunchează și se roagă. Peste un timp scurt mai vin câțiva tineri, același lucru. -,,Ne răcim fraților!” – zise tânărul răcit, -,, Înghețăm cu totul să citim din Biblie și să ne rugăm”. Apoi merse pe la alți tineri ca să le aprindă focul spiritual. Aprinde altor focul atunci va arde și al tău. Întrebați-l pe acel tânăr care-i cauza principală în pierderea căldurii? ,,N-am adus niciun suflet la Hristos”, zicea el -,, cu toate că am predicat zilnic.”. Ce sloiuri de gheață mai sunt și pe tine? Îți merge numele că mai trăiești: ,,Nu-i așa?”. Te conservi bine – dar ești înghețat.

Mergi, nu sta nicio clipă!
Nu trebuie o priveliște mai jalnică, mai fără viață decât a ucenicului lui Hristos, care nu-și îndeplinește datoria. Desigur găsești mai multe pretenții decât a asculta, dar nu te potrivi. Nu lăsa ca Domnul Isus să fie înmormântat în sicriul de gheață al inimii tale.
Mergi zâmbind și voios. Căci, când ești încruntat sau mohorât, toți se dau în lături de la tine. Cuvintele tale nu pregătesc terenul prin înfățișarea ta. Un zâmbet și o înfățișare binevoitoare sunt așa de ieftine, dar atât de prețioase și rare, ele pot topi ghețarii cei mari prin raza strălucirii divine transfigurată prin zâmbirea ta plăcută. Am văzut ființe încovoiate de greutăți și suferințe, dar a căror înfățișare iluminată de câte un zâmbet le schimba înfățișarea într-o ființă cerească pe când alții încărcați cu toate lucrurile acestei lumi umblă triști de parcă ar fi mori, nu știu ce-i bucurie, ce-i fericire, ce-i pace și legătura cu Dumnezeu. Chiar zâmbetul unor astfel de oameni e o strâmbătură jalnică și dureroasă a feței, semnul unui suflet chinuit și înghețat.
Vrei frate să scapi de gheață, de ger, de îngheț? Atunci curățește-ți inima, apoi roagă-te și lucrează.

Marcu Nichifor.