Virgil Maxim - ÎNCHINARE

Adevărata Poezie Română Contemporană
GENERAȚIA PIERDUTĂ - POEȚII ÎNCHISORILOR

ÎNCHINARE
de Virgil Maxim

Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeţi,
cum plânge la Iordan o desfrânată…
Voi, care sufletul în două frângeţi
şi-amiază vă e mintea luminată…

Pe voi, călugări mari şi mici şi şterşi
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfinţit, ca să reverşi
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi…

În faţa voastră, când vă scriu, mă-nchin,
în faţa voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
şi Veşniciilor, aici, zălog…

În faţa voastră în genunchi mă plec
şi la picioare gândul vi-l depun…
Nu semne-aştept la cele ce vă spun,
ci pe Iisus să-mi daţi, să-L am întreg!…