JIDOVII cu steagul "Ukrainei"

STAREŢII Despre vremurile de pe urmă, 2007, pag. 83-85

Cuvintele Cuviosului Lavrentie despre Rusia, despre ceea ce este „rusesc”...
Părintele Lavrentie vorbea insistent şi cu severitate, profeţind că Rusia şi rusesc sunt cuvinte care vor fi dispreţuite. Şi trebuie ştiut neapărat, ţinând bine minte că a fost Botezul Rusiei, iar nu botezul Ucrainei. Kievul este al doilea Ierusalim şi maica oraşelor ruseşti. Rusia Kieveană a fost dintotdeauna împreună cu Marea Rusie. Kievul fără Marea Rusie şi separat de Rusia este de neînchipuit.
Capitala Poloniei în taină era evreiască. Evreii îi sileau pe polonezi să cucerească Rusia. După ce o parte din Rusia a fost cotropită de polonezi, ea a fost dată în arendă evreilor, împreună cu mănăstirile ortodoxe, bisericile şi preoţii. Preoţii şi creştinii ortodocşi, fără permisiunea lor, nu aveau voie să săvârşească nici un fel de trebuinţe. Pe ortodocşi îi constrângeau şi îi oprimau din toate părţile, favorizând Polonia, catolicismul şi uniaţia. Nu în zadar Griţi „Auraşul”, fericitul nebun pentru Hristos Grigore, striga în piaţă atunci când îl băteau: „Vai, dor pumnii evreieşti!”.
Evreilor foarte tare nu le plăceau cuvintele Rusia şi rusesc, şi, de aceea, au numit pământurile cucerite de polonezi şi luate de ei în arendă Malorosia (Rusia mică). Apoi şi-au dat seama că acest cuvânt conţine cuvântul Ros şi au numit aceste teritorii Ocraina (margine). Cuvântul ocraina este defăimător şi înjositor! Ce fel de margine? A cui margine, de ce margine? Doar după această părelnică margine evreo-poloneză se află alte ţări şi state. Şi mai târziu, după indicaţiile lor, polonezii au legiferat termenii de Ucraina şi ucraineeni, pentru ca noi cu mai multă uşurinţă să ne uităm numele rusesc şi să ne rupem pentru totdeauna de Sfânta şi drept măritoarea Rusie.
Cuviosul Teodosie, egumenul Lavrei Peşterilor, scria ca noi să nu lăudăm credinţa străină şi în niciun caz să nu ne unim cu catolicii şi să nu părăsim Credinţa Ortodoxă. Cei apropiaţi nouă duhovniceşte, marii Arhiepiscopi Lazăr Baranovici şi Teodosie al Cernigovului, ale cărui moaşte sunt în faţa noastră (zicând acestea, Părintele Lavrentie făcu o metenie în direcţia Catedralei), şi Sfinţitul Ioan de Tobolsk, se străduiau din răsputeri după cuvântul Domnului Iisus: „Ca toţi să fie una”, să fie cu Rusia Ortodoxă, ca împreună să formeze Sfânta Rusie. Şi ca pentru totdeauna să se elibereze de stăpânirea poloneză şi asuprirea evreilor, de arenda lor şi să se izbăvească de catolicismul străin şi de uniaţia pierzătoare de suflet, introdusă şi implantată prin ameninţări, torturi, violenţă şi moarte. Părintele a mai spus: „Aşa precum nu poate fi despărţită Preasfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care este Unul Dumnezeu, la fel nu pot fi despărţite Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Împreună ele constituie Sfânta Rusie. Să ştiţi aceasta, ţineţi minte şi nu uitaţi!
În oraşul Kiev niciodată nu a existat Patriarh. Patriarhii erau din Moscova şi locuiau în Moscova. Păziţi-vă de grupul ucrainean autosfinţit (biserica) şi de uniaţie”.