Premium Only Content
COVI-SHIMA 11
O investigatie jurnalistica OCHR expune crudul ADEVAR din spatele Operațiunii CoVid 19.
“Comisia Europeană
Comunicat de presă
Bruxelles, 28 ianuarie 2013
Proiectele „grafenul” și „creierul uman” câștigă cel mai mare premiu de excelență în cercetare acordat vreodată, în vreme ce lupta pentru finanțarea susținută a științei continuă
Comisia Europeană a anunțat astăzi câștigătorii unui concurs de mai multe miliarde de euro dedicat tehnologiilor viitoare și emergente (FET). Inițiativele câștigătoare - „grafenul” și „creierul uman” – vor beneficia fiecare de un miliard de euro, finanțându-se astfel zece ani de știință de vârf la nivel mondial, la intersecția dintre știință și tehnologie. Fiecare inițiativă implică cercetători din cel puțin 15 state membre UE și aproape 200 de institute de cercetare.”
Cu doi ani in urma, cel mai mare sinistru din istoria omenirii avea loc: un eveniment fara precedent ca dimensiune, periculozitate, ireversibilitate dar mai ales ca lipsa posibilitatii de reacție ori interventie.
Subiectul este trecut sub o liniste mormântală in pofida faptului ca situatia impunea masuri ample si imediate si o informare clara si puternica a populatiei planetei.
Dimpotriva, valul de liniste este institutuit prin cenzura, iar cenzura prin lege!
Ce anume a putut fi pus pe mesele lui Trump, Putin, Boris Johnson, Maduro, XI, Merkel, Macron, pentru ca toti acesti lideri de state puternice sa isi schimbe retorica la doar o saptamana dupa ce susțineau in Feb 2020 ca SARS CoV 2 este doar o gripa obișnuita?
Am monitorizat si analizat rapoartele, bugetele si interacțiunea celor mai puternice organizatii existente astazi pe planeta Pamant: OMS, FMI, NATO, IAEA, IPCC, etc.
Am aflat lucruri cutremurătoare.
Si am decis sa le facem publice!
Ceea ce va vom arata, ceea ce veti vedea, va schimba percepția umanității asupra noțiunilor de presa, adevar, medicina, virusologie, medicamentație, politic, ONU si UE.
Urmariti astfel, cea mai complexa si dificila investigatie jurnalistica din istoria recenta.
Sustineti aflarea adevarului si incercati sa înțelegeți ca întunericul este doar lipsa luminii.
-
1:27:53
Graham Allen
2 hours agoINSANE Libs Are Dressing As Dead Charlie For Halloween… + His Killer Getting Special Treatment??
87K37 -
LIVE
House Republicans
51 minutes agoHouse Republicans Leadership Stakeout
123 watching -
LIVE
StoneMountain64
55 minutes agoBattlefield REDSEC Battle Royale GAMEPLAY & 1st Impressions (Free to Play LAUNCH DAY)
75 watching -
LIVE
Badlands Media
8 hours agoBadlands Daily: October 28, 2025
3,123 watching -
LIVE
Matt Kohrs
9 hours agoStock Market Open: NEW RECORDS & BREAKING NEWS || Live Trading Options & Futures
609 watching -
LIVE
Wendy Bell Radio
5 hours agoWill Democrats Let Americans Go Hungry?
7,321 watching -
LIVE
Viss
1 hour ago🔴LIVE - BF6 Battle Royale Launch: RedSec w/ Viss, Dr Disrespect, BobbyPoff, Rallied
113 watching -
41:42
The Official Corbett Report Rumble Channel
3 hours agoWhat Happened in Tiananmen Square? - Questions For Corbett
2.68K3 -
LIVE
The Mike Schwartz Show
1 hour agoTHE MIKE SCHWARTZ SHOW with DR. MICHAEL J SCHWARTZ 10-28-2025
3,671 watching -
1:08:30
Chad Prather
14 hours agoWhen the Spirit Collides with the Spotlight
54.9K30