Premium Only Content

Cum provoacă Mercurul leziuni ale neuronilor creierului - Universitatea din Calgary.
”Cum cauzează Mercurul degenerarea neuronilor cerebrali Universitatea din Calgary Facultatea de Medicină Departamentul de Fiziologie și Biofizică Această scurtă prezentare disponibilă pe site-ul Universității arată clar cum mercurul din obturații poate distruge neuronii creierului, așa cum s-a văzut la persoanele care suferă de boala Alzheimer.”
Nota mea :
Gândiți-vă că una din principalele componente ale vaccinurilor, cu scopul pretins de conservant, este thimerosalul, un compus al mercurului.
”Thiomersal (INN) sau timerosal (USAN, JAN), este un compus organomercur. Acest compus este un agent antiseptic și antifungic bine stabilit.
Corporația farmaceutică Eli Lilly and Company a dat thiomersalului numele comercial Merthiolate.
Tiomersalul sau etilmercur-tiosalicilatul sodic (C9H9HgNaO2S), cum i se mai spune, conține circa 49% din greutatea sa mercur. În organism este metabolizat în etilmercur și tiosalicilat.
Pentru efectele sale antiseptice, deja din anii '30 este utilizat ca și conservant pentru vaccinuri, în preparația imunoglobulinelor, seruri anti-venin, soluții dezinfectante pentru uz oftalmologic și nazal și a cernelurilor pentru tatuaje. Este comercializat în Statele Unite sub numele de Merthiolate de Eli Lilly and Company. În statele Unite, în Uniunea Europeană și în alte țări acest compus este progresiv eliminat din vaccinuri pentru uz pediatric, pentru a reduce o periculoasă supra-expunere la mercur a copiilor.” - info Wikipedia
Sursa video :
https://youtu.be/XU8nSn5Ezd8
Traducere și subtitrare automată.
Editare video :
Leonard Chesca
17 decembrie 2021
Link Facebook :
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/10226991058870881
Link Rumble :
Vedeți aici cum se realizează în mod natural conexiunea dintre doi neuroni :
Link Facebook :
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/10226991138512872
Link Rumble :
-
LIVE
Dr Disrespect
10 hours ago🔴LIVE - DR DISRESPECT - 10 WINS CHALLENGE - BIG ANNOUNCEMENT AT 12PM PT
1,768 watching -
LIVE
RalliedLIVE
8 hours ago $1.85 earned10 WINS WITH THE SHOTTY BOYS
511 watching -
LIVE
Badlands Media
12 hours agoAltered State S3 Ep. 38
2,522 watching -
LIVE
SpartakusLIVE
45 minutes agoLAST Stream Until NEXT WEEK || Going to Florida to hang out w/ a SPECIAL Gaming Buddy
122 watching -
10:19
MattMorseTV
1 day ago $8.68 earnedTrump just went SCORCHED EARTH.
48.7K55 -
1:36:49
RiftTV
3 hours agoHow Much is the Government SPYING on You and STEALING Your DATA?! | Almost Serious | Guest: Matt Kim
2.45K1 -
1:31:26
Glenn Greenwald
4 hours agoAaron Maté on More Russiagate Fallout, Protests in Ukraine, and Israel's Strikes on Syria With Special Guests John Solomon, Marta Havryshko, and Joshua Landis | SYSTEM UPDATE #491
83.6K21 -
LIVE
Melonie Mac
3 hours agoGo Boom Live Ep 56!
368 watching -
LIVE
Joker Effect
35 minutes agoWHY AREN'T YOU DOING THE RUMBLE CREATOR PROGRAM...? IT BEGINS HERE. Wake up!
619 watching -
LIVE
Jorba4
3 hours ago🔴Live-Jorba4- Rainbow 6 Siege w/ XxXAztecWarrior and Zerrick Gaming
32 watching