Ereticu Ecumenist Marian Maricaru crede că se împărtășește de fapt se arde,COMUNIUNE CU ECUMENIȘTII

4 months ago
282

Ereticul Ecumenist Marian Maricaru crede că se împărtășește când el de fapt se arde, ARE COMUNIUNE CU ECUMENIȘTII, 10 martie 2023

>https://ayeaye20.wordpress.com/2019/02/15/chipul-luminos-chip-intunecat-chipuri-rosii/

>https://ayeaye20.wordpress.com/2019/02/17/important-este-cum-te-impartasesti/

●●Fericitul Ieronim crede că omul păcătos (ucigaş, viclean), deşi urât de Dumnezeu, rămâne încă viu (deci, capabil de pocăinţă şi îndreptare), pe când omul minciunii, care nu e altcineva decât ereticul, e al pieirii, adică unei condamnări duhovnicești definitive, ca unul care se nimiceşte pe sine şi-i atrage şi pe alţii către pieire.

●●Sv. Nicodim Aghioritul, Hristoitia edit. Egumeniţa,

pag. 466:

288. Cel ce cunoaşte păcatul şi tace este asemenea cu cel ce păcătuieşte

____
Ivan Andreev
SFINŢII CATACOMBELOR RUSIEI
Vieţile noilor mucenici

Bucureşti, 2015

Mitropolitul Chiril de Kazan
PRIMUL LOCŢIITOR AL PATRIARHULUI TIHON

pag.221-222

Dar Tainele săvârşite de serghianiştii care sunt hirotoniţi corect şi nu sunt caterisiţi de la slujirea de preot sunt fără îndoială Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credinţă, în simplitate, fără discuţii şi îndoieli privind eficienţa lor, şi nici nu suspectează măcar ceva incorect în ordinea serghianistă a Bisericii. Dar, în acelaşi timp, ele slujesc spre judecată şi spre condamnare pentru cei care le săvârşesc şi pentru cei care se apropie de ele înţelegând bine neadevărul care există în serghianism şi, prin lipsa lor de opoziţie faţă de aceasta, arată o indiferenţă criminală faţă de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esenţial pentru un episcop ortodox sau pentru un preot să se reţină de la comuniunea de rugăciune cu serghianiştii. Acelaşi lucru este esenţial pentru laicii care au o atitudine conştientă faţă de toate detaliile vieţii bisericeşti.

>https://ayeaye20.wordpress.com/2019/06/17/mitropolitul-chiril-de-kazan-taine-mantuitoare-pentru-cei-care-le-primesc-cu-credinta-in-simplitate-laicii-care-au-o-atitudine-constienta/

____

●●Gheronda Gavriil ucenicul Svîntului(Biblia 1688) Paisie Aghioritul: Patriarhul Gherman al II-lea al Constantinopolului, care a trăit pe la anul 1200, scrie o scrisoare ciprioților, care credeau că papa e Biserică și le zice: „Vă legiuiesc și vouă, tuturor mirenilor, să fugiți alergând departe de preoții care au căzut în erezia latino-cugetătorilor. Și nici în Biserică să nu vă adunați împreună cu ei, să nu luați Sfânta Împărtășanie din mâinile lor, nici anafură să nu luați din mâinile lor, ci să vă rugați singuri în casele voastre. Altminteri veți avea parte de aceeași osândă ca ei”. Dacă un patriarh sau un arhiepiscop, un episcop nu respectă canoanele apostolice, care interzic slujirea comună și rugăciunile comune cum ereticii, nu respectă canoanele sinoadelor ecumenice și locale, nu respectă ceea ce au spus Părinții noștri, acesta nu este păstor. Ce este? Ne-o spune un mare Părinte din secolul întâi: „Oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este (în general) vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!”. Sfântul Ignatie Teoforul.

>https://ayeaye20.wordpress.com/2022/07/17/necomuniunea-nu-comuniunea-cu-ereticii-cum-indeamna-unii-pseudo-nepomenitori-ingraditi-sv-marcu-al-efesului-inmormantare-parastase/

●●Sf. Maxim Marturisitorul si tovarasii sai intru martiriu, Deisis

Pag. 152

... TEODOSIE ...a spus:... Ci intră în comuniune cu noi şi să se facă unire.

MAXIM: ... eu nu voi intra în comuniune... pentru că aici la Sfânta Anafora [euharistică] sunt menționate persoane care au fost anatemizate, deoarece mă tem de osânda anatemei.

●●>https://ayeaye20.wordpress.com/2017/12/31/1437/
“Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este divizată în așa-numite “ramuri” ce se diferă în doctrină și în felul de viețuire, sau că Biserica nu există vizibil , ci va fi alcătuită în viitor când toate “ramurile”, sau sectele sau denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trup; și care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; prin urmare, acelora ce conștient au comuniune cu acești mai înainte-pomeniți eretici sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi,
A N A T H E M A.”

●●>https://ayeaye20.wordpress.com/2023/04/30/svantul-teofan-zavoratul-anatema/

Indiferent dacă învăţătura şi numele tău sunt pronunţate în ritualul de anatematizare sau nu, tu cazi sub ea atunci când părerile tale sunt opuse celor ale Bisericii şi când persişti în ele.

●●===Ptr. el nu exista canoanele 31 Ap. si 15 I-II, 11 Cart.

●●31 Ap.

>https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/24/pidalion-1844-pag-68/

>https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/24/pidalion-1844-pag-69/

>https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/25/pidalion-1844-pag-70/

●●15 I-II

>https://ayeaye20.wordpress.com/2021/07/16/pidalion-1844-pag-362/

●● 11 Cart.

>https://ayeaye20.wordpress.com/2023/07/20/canoanele-10-si-11-cartagina-tot-cu-nepomenirea-an-418-sau-419/

●●Despre "nepomenitorii" falsi si despre restu' de falsi ingraditi ii puteti cauta dupa nume pe aici blog :

>https://ayeaye20.wordpress.com/2016/09/19/sinodul-din-creta-unealta-a-sistemului-ocult-sau-mladita-vie-a-vitei-lui-hristos/

>https://ayeaye20.wordpress.com/2023/11/13/pr-fageteanu-despre-duhovnic-staret-si-ascultare-canoane-popa-mincinos-duhul-sv/
Cine e autorul canoanelor? Duhul Sfânt, nu Apostolii. Deci în Ziua Cincizecimii sau a Rusaliilor, Duhul Sfânt a venit în chip de limbi de foc peste fiecare Apostol şi le-a spus cât canon să se dea pentru fiecare păcat. Aici spune un lucru important, foarte important: „Dacă vreun episcop sau preot va boteza a doua oară pe cel ce era botezat adevărat, sau nu va boteza pe cel botezat de eretici, care nu se botează în numele Sfintei Treimi, să se caterisească ca unu ce-şi bate joc de Crucea şi de moartea Domnului, nefăcându-se demn de preot adevărat, ci popă mincinos”. Deci cine spune cuvântul ăsta „popă mincinos”? Duhul Sfânt! Poate să fie stareţ, episcop, patriarh, sau orice ar fi. Atunci poți ieşi de sub ascultarea lui.

>>>>https://ayeaye20.wordpress.com/2017/08/31/nicodim-milas-obligativitatea-generala-a-tuturor-canoanelor/

>https://ayeaye20.wordpress.com/2018/10/13/sfantul-teodor-studitul-sa-fugim-de-comuniunea-cu-ereticii-cu-nepasare-sunt-in-comuniune-cu-acestia-se-impartasea-de-erezie-in-toate/

●1688 pag. 901; Pavel cea Cătră Tit 3,10-11
Pre omul eretic, după una şi a doao mustrare, părăseaşte-l, Ştiind că s-au îndărătnicit unul ca acela şi păcătuiaşte, fiind sîngur de el osîndit.

●1688 2 Ioan 1, 10-11 De vine neştine cătră voi şi această învăţătură nu aduce, nu-l priimiţi pre dînsul în casă şi “Mulţam!” lui nu-i ziceţi. Pentru că cela ce zice lui “Bineaţi !” să ameastecă cu lucrurile lui ceale reale.

●1688 pag. 897; 1 Timotheiu 6, 3-6
Oricine învaţă altele și nu să apropie de ceale sănatoase cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos și la cea după bunăcredinţă învăţătură. Făleaşte-să, nemică ştiind, ce bolnăvindu-se întru întrebări şi prici de cuvinte, dentru carele să face zavistia, pricea, hule, Prepusuri reale, zăbăvi de oameni stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, părîndu-le a fi dobîndă buna-credinţă. Depărtează-te de la unii ca aceia.

●Can. 11 Sin. 6 Ec.
imprietenirea(PARTASIA) cu eretici este INTERZISA

>https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/12/pidalion-1844-pag-246/
>https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/12/pidalion-1844-pag-247/

>https://ayeaye20.wordpress.com/2022/12/09/tot-ptr-ecumenistul-eretic-matei-vulcanescu-care-are-comuniune-cu-ereticul-ecumenist-kiril-al-rusiei-in-prietesug-dracesc-cu-nestorieni-asirieni-calcand-can-1-2-3-4-5-7-sin-iii-ec-15-noiembr/

>https://ayeaye20.wordpress.com/2015/12/30/legaturile-cu-ereticii-sunt-interzise/
___
● 1688 Parimiile lui Solomon 17, 9 Care ascunde strîmbătăţi, cearcă prieteșugul(pag. 438)

●>>https://ayeaye20.wordpress.com/2022/04/29/rupeti-va-din-mijlocul-acestor-barbati-ca-sa-nu-pieriti-impreuna-cu-ei-ca-trebuie-sa-ne-separam-de-eretici-daca-vesteste-alta-invatatura-decat-v-a-predat-o-hristos-prin-noi-unuia-ca-acesta-sa-nu-i/

Loading 1 comment...