Nimfomania si exhibiţionismul: 2 excepţii de la principiul sexual selectiv feminin

În acest video voi arăta că inclusiv nimfomania şi exhibiţionismul, care se pretează pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume, vine cu probleme emoţionale auxiliare. Ele sînt deformări psihopatologice ulterioare ale principiului fundamental al instinctului sexual feminin, care intră în conflict puternic cu acesta şi deseori pot deriva în contrariul lor, suprimare libidinală şi abstinenţa totală.

varianta de text simplu:

Bună ziua! În descrierea video-ului anterior am precizat că principiul fundamental al sexualităţii feminine este contrazis de două cazuri de excrescenţe psihopatologice, respectiv exhibiţionismul şi, mai ales, dublarea lui, mai ales nimfomania, care sînt tulburări ale libidoului. Şi, după cum în cazul tulburărilor libidinale tipic masculine se contrazice principiul de bază al sexualităţii masculine, şi în cazul acesta nimfomania contrazice principiul selectiv al sexualităţii feminine, respectiv ataşamentul, emoţionalitatea, încrederea, şi alte lucruri, care o fac pe femeie să se deschidă sexual faţă de partenerul ei. Ei bine, în cazul nimfomaniei se contrazice acest principiu, în sensul că femeia cu nimfomanie are atracţie pentru bărbaţi străini necunoscuţi; deci nu confundăm nimfomania cu hiperapetitul libidinal, care uneori se întâmplă şi la femei. De obicei se întâmplă la bărbaţi, dar şi la femei, femei și care se mulează în principiu pe logica sexualităţii feminine, adică pe ataşament, pe încredere, pe previzibilitate şi alte lucruri. Dimpotrivă, în cazul nimfomaniei, dar şi exhibiţionismului, comportamentul sexual vizează persoane necunoscute. Şi, practic, principiul ăla al selectivităţii este năruit. Toate tulburările ireversibile ale libidoului masculin presupun exact contrazicerea principiului ăstuia al fecundării femelei, în sensul că cea mai importantă parte a acestui proces este evitată cu predilecţie de majoritatea tulburărilor libidoului masculin.
La femeie există astea două: exhibiţionismul, care este 50% din nimfomanie, şi nimfomania propriu-zisă, care se manifestă în felul pe care vi l-am descris. Deci nu o confundăm cu hiper-apetitul sexual; că, la un moment dat exista un banc în care se face confuzia asta, şi majoritatea oamenilor fac confuzia asta, pentru că nu au pregătire în domeniul psihopatologiei: cică la un moment dat o doamnă se duce la medic şi se plânge „– Domnule doctor, domnule am o problemă… ştiţi… dar mi-e cam ruşine să zic...” „– Haideţi doamnă, ziceţi! Că eu sunt profesionist, am întâlnit o grămadă de cazuri, nu mă surprindeţi cu nimic.” „– Păi, ştiţi, nu-mi ajunge soţul…”, la care ăsta răspunde: „– Păi luaţi-vă amant!” „– Păi, ştiţi, am unul, dar nici ăsta nu-mi ajunge…”, „– Păi mai luaţi-vă unul!”, „– Păi mai am unul, dar nici ăsta nu-mi ajunge…”, la care el răspunde: „– Doamnă, păi aveţi nimfomanie, atunci”, şi la care ea răspunde: „– Da, da, domnule doctor, scrieţi asta în diagnostic! Că bărbatul meu zice că sunt c…ă”
Într-adevăr, şi nimfomania şi hiperapetitul sexual feminin se pretează pe cea mai veche meserie din lume, despre care am zis video-urile anterioare, însă cu un mare cost. Spuneam acolo, în video-urile anterioare, că pentru o femeie normală, care nu are nimfomanie, compromisul ăsta o duce la o anumită anulare a unui moment foarte important în relaţiile intime, pe care nu l-am numit, şi nici acum n-o să-l numesc, ca să nu risc să mi se dea video-ul jos, de pe platformele de sharing video. Ei bine, în cazul nimfomaniei el există tocmai…, deci satisfacţia aia de care v-am spus, aia de câteva zeci de secunde în jur de un minut aşa, apare tocmai pentru că femeia face compromisul ăsta, care ar fi total inacceptabil pentru o femeie normală, care n-are tulburarea respectivă. Deci ar fi imposibil pentru o femeie normală să aibă satisfacţia aia într-un astfel de context. Şi iarăşi facem o mică diferenţă cu anumite gânduri recurente de nimfomanie, pe care unele persoane cu mentalitate tradiţionalistă obsesional compulsivă le au; dar şi ele dacă ar face, dacă ar pune în act ideile respective, obsesionale, nici ele nu ar avea satisfacţie. Deci, la ele se manifestă numai ideatic, numai la nivel de minte; par aşa nişte gânduri impuse cumva din afară, împotriva cărora ele luptă. Dar dacă ar pune în act, n-ar avea niciun fel de satisfacţie. Dimpotrivă, tocmai pentru că luptă mereu cu gândurile astea recurente, ele nu au satisfacţie în viaţa intimă. Pentru că, inclusiv atunci, în momentele alea, le vine în minte astfel de imagini, astfel de idei; şi evident că nu se pot deschide suficient emoţional faţă de partener.
În cazul ăsta cel mai bine ar fi psihanaliza – fac o mică paranteză – aşa cum am zis în primele video-uri ale acestui canal; dar dacă nu sunt bani, şi mă aştept să nu fie bani, şi persoanele sînt suficient de inteligente, se pot duce la bibliotecă să citească cărţi despre psihanaliza obsesional-compulsivităţii obscene. Şi, mai ales, dacă ştiu limbi străine, limbi de circulaţie internaţională, sînt o grămadă de cazuri, de studii de caz, făcute de psihanalişti. Şi de acolo pot să înveţe şi să aplice pe propria lor piele. Nu mai insist acum, închid paranteza.
Ce aş mai vrea să zic? Că astea sînt singurele cazuri în care într-adevăr cea mai veche meserie din lume se pretează, însă cu un mare conflict interior. Pentru că pe moment într-adevăr satisfacţia există pentru nimfomane. Însă, în perioada când nu se află în relaţie intimă, persoanele respective suferă enorm. Şi de asta până la urmă se ajunge la complexul Maria Magdalena, adică a fostei „femei uşoare”, să zic aşa, care devine sfântă dintr-o dată, adică nu mai are niciun fel de libido, pare; el există cumva, dar numai că este suprimat, de data aia, de.. exact de maternitate şi de feminitate. Care până atunci a fost ea suprimată de către tendinţele astea nimfomaniace. Deci iată că asta este o a doua mare problemă a practicării celei mai vechi meserii din lume şi pentru femeile cu nimfomanie. Şi sînt multe astfel de cazuri. O să zic şi altele în video-urile ulterioare. La revedere!”