Premium Only Content

Interpretarea Viselor - Prof. Psih. Sigmund Freud I Produsul Cultural al Inconstientului
Documentar Subtitrat
,,Interpretarea viselor (în germană Die Traumdeutung) este o carte scrisă de psihanalistul austriac Sigmund Freud, care a fost publicată la 4 noiembrie 1899.
Lucrarea prezintă concepția lui Freud privind inconștientul și ceea ce ulterior avea să devină complexul lui Oedip.
De asemenea, autorul susține că visul este important nu numai pentru psihanalist, ci și pentru individ. Pentru subiect, visul are două componente:
- conținutul latent: cel care cauzează visul;
- conținutul manifest: ceea ce subiectul își amintește la trezire.
După opinia criticului Martin Seymour-Smith, lucrarea se află în lista celor mai influente 100 cărți din istoria omenirii, iar, după opinia publicației The Guardian, este una din primele zece cărți care au influențat lumea.”
Wikipedia
,,Visul ne insoteste in toate momentele vietii noastre. Visam nu numai noaptea, ci si ziua, cu ochii deschisi. De obicei, nu punem mare pret pe visele noastre, pentru ca le consideram plasmuiri lipsite de realism. Prin Interpretarea viselor, una dintre cartile mari ale secolului XX, Freud ne reinvata sa apreciem visele. In calitate de "cale regala de acces la inconstient", visul ne conduce in profunzimile sufletului nostru, dezvaluindu-ne dorintele cele mai ascunse. Dar nu numai atat. Interpretarea viselor ofera instrumentele pentru a descifra orice produs cultural la care participa inconstientul, de la literatura si arta la religie si morala.”
-
4:11:58
The Quartering
8 hours agoOn To The Big Bosses! Act 2 Of Expedition 33
52K6 -
1:24:56
Glenn Greenwald
11 hours agoGlenn Takes Your Questions on Tulsi's Russiagate Revelations, Columbia's $200M Settlement, and More | SYSTEM UPDATE #492
140K81 -
2:11:56
megimu32
8 hours agoOTS: With Great Power: Every Spider-Man Movie Unmasked w/ @thisistheraygaming
42.9K4 -
2:38:48
WickedVirtue
7 hours agoSailing w/ The Crew
43.8K1 -
4:29:37
Meisters of Madness
10 hours agoThe Finals with Redd
46.7K1 -
1:27:11
Omar Elattar
15 hours agoThe Dating Expert: "I've Helped 4,000 Men Find LOVE!" - The #1 Alpha Trait Women Secretly Crave!
60.9K1 -
6:04:59
VOPUSARADIO
15 hours agoPOLITI-SHOCK! "END THE FED, END THE LIES & END THE DEEP STATE ONCE AND FOR ALL"!
40.4K1 -
1:43:38
LumpyPotatoX2
10 hours agoRumble Creator Round-Table - Let's Talk About It
38.9K2 -
32:38
The Mel K Show
13 hours agoMel K & Dr. James Thorp, MD | Sacrifice: The Targeting of the Most Vulnerable | 7-24-25
41K14 -
1:12:41
Donald Trump Jr.
12 hours agoFrom Crypto to AI, There's a New American Energy Revival, Interviews with Asher Genoot & Sen McCormick | TRIGGERED Ep.261
169K62