Premium Only Content

Centenarul Marturisitorilor Aspazia Otel Petrescu si Nicolae Purcarea
Trei mari stareți și duhovnici (Părintele Hariton Negrea, Părintele Amfilohie Brânză și Părintele Valerian Pâslaru) au venit vineri, 8 decembrie, la Brașov, pentru a-i cinsti pe Aspazia Oțel Petrescu și Nicolae Purcărea, sfinți ai închisorilor comuniste.
Centrul Rezistenței Anticomuniste a organizat la Biserica „Înălțarea Domnului și Soborul Maicii Domnului” (situată în Centrul Civic din Brașov) un parastas și conferința „Centenarul Mărturisitorilor”, în memoria foștilor deținuți politic Aspazia Oțel Petrescu și Nicolae Purcărea (născuți în 9 decembrie, respectiv 13 decembrie 1923), mărturisitori ai credinței în închisorile comuniste.
La eveniment au participat Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, Părintele Valerian Pâslaru, starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon (fostul actor Dragoș Pâslaru, călugărit la Mănăstirea Frăsinei după ce a fost maltratat de mineri în iunie 1990), Părintele Amfilohie Brânză, starețul Schitului „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din Comănești, și doamna Maria Trifan, fiica mărturisitorului Traian Trifan, îndrumătorul sfinților din închisorile comuniste.
Mihai Tîrnoveanu transmite ÎN DIRECT - VIDEO:
-
8:30
Active News Ro
3 months agoGeorge Simion la Bruxelles
91.9K -
LIVE
Barry Cunningham
4 hours agoBREAKING NEWS: KAROLINE LEAVITT HOLDS WHITE HOUSE PRESS CONFERENCE (AND MORE NEWS)
3,191 watching -
LIVE
Major League Fishing
6 days agoLIVE! - Fishing Clash Team Series: Challenge Cup - Day 5
215 watching -
2:53:12
Right Side Broadcasting Network
5 hours agoLIVE REPLAY: White House Press Secretary Karoline Leavitt Holds a Press Briefing - 8/28/25
51.8K31 -
DVR
Simply Bitcoin
3 hours ago $0.23 earnedIs This Your LAST Chance to Buy Bitcoin Before the GENERATIONAL Bull Run Begins? | EP 1320
396 -
LIVE
StoneMountain64
1 hour ago#1 WARZONE TACTICIAN + New Battlefield Trailer
183 watching -
20:03
Adam Does Movies
2 hours agoAlien: Earth Episode 1 - Recrap
24 -
15:38
IsaacButterfield
9 hours ago $0.12 earnedExploiting His Baby For Views (The Island Boys)
8952 -
LIVE
The Boomer Effect
5 hours agoBuy American and Build America
68 watching -
1:59:46
The Charlie Kirk Show
2 hours agoShould Taylor Swift Submit? + What's Wrong In Minneapolis? + MAHA vs. CDC | 8.28.2025
26K12