F.Charm - Toate bune și frumoase (monolog2017)

4 months ago
60

Text : F.Charm
F.Charm a vorbit cu greu despre cele mai neplăcute perioade din viața sa. Îndrăgitul cântăreț a trecut prin momente care l-au marcat pentru totdeauna!

F.Charm este de departe unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți cântăreți de la noi din țară. El s-a lansat în industria muzicală în urmă cu foarte mulți ani și a avut parte de un succes colosal în momentul în care a lansat piesa „30 de grade”. Din momentul acela, artistul a cucerit iremediabil inimile ascultătorilor, care îl urmăresc cu drag de fiecare dată.

Cu toate acestea, viața artistului nu a fost întotdeauna roz și a trecut prin multe momente de cumpănă.
Printre acestea se numără și cele 3 accidente de mașină, a căror victimă a fost chiar el. Dar acestea nu au fost singurele întâmplări care i-au marcat viața pentru totdeauna, căci a mărturisit cu sinceritate că a suferit foarte mult pe plan profesional, până a ajuns în pragul depresiei. Deși de-a lungul anilor el a păstrat discreția și nu a oferit prea multe detalii personale, acum și-a deschis sufletul în fața tuturor și a povestit clipele de suferință prin care a trecut.
F.Charm a dezvăluit abia acum prin ce greutăți a trecut
În cadrul unui interviu recent, F.Charm a fost mai sincer ca niciodată și a vorbit despre cele mai grele momente din viața sa. De-a lungul anilor, artistul chiar a fost greu încercat de soartă, iar una dintre cele mai neplăcute perioade a fost atunci când a suferit cumplit pe plan profesional.

Astfel, din cauza unor neînțelegeri contractuale, acesta a ajuns în pragul depresiei și a simțit din plin că nu se mai regăsește. Mai mult decât atât, îndrăgitul cântăreț nu avea posibilități financiare, iar singurul om care l-a ajutat a fost managerul său. Timp de un an de zile, colaboratorul artistului i-a oferit bani de mâncare și i-a plătit chiria la casă.

„Când ești la o casă de discuri ți se spune să faci hituri.
Nu-i condamn pentru că este un business, trebuie să facă și ei bani. La un moment dat mi s-a terminat contractul, eu făceam piese, dar niciuna nu era hit. Am intrat într-o depresie în care nu mă mai găseam pe mine. Nu mai știam cine sunt. Atunci a intervenit Florin, managerul meu. A fost singurul om care, un an de zile, mi-a plătit chiria și mi-a dat bani de mâncare. A fost singurul om care a crezut în mine.”, a mărturisit F.Charm, în urmă cu puțin timp, pentru fanatik.ro.
După o perioadă destul de lungă în care a suferit cumplit, cântărețul a început să lucreze intens la crearea unor albume și așa a reușit să se descopere pe el însuși. Din acel moment, artistul și-a dat seama că trebuie să lupte pentru visul lui, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În cele din urmă, a ajuns să aibă parte de un succes colosal, datorită eforturilor depuse și a pieselor compuse chiar de el, astfel că în decursul celor șase ani a reușit să lanseze 9 albume.

„De când am început să lucrez la albume am început să mă descopăr pe mine. Am făcut totul cum mi-a plăcut mie. Primul meu album, ‘Oaia neagră’, a avut 16 piese din care 3,4 melodii au fost hit-uri fără să le caut. Au trecut 3 luni și Florin mi-a spus că a venit timpul să mai fac un album.

Eram într-o inspirație foarte mare și am mai făcut 22 de piese în 2 luni, cu tot cu clipuri. L-am lansat și 5 dintre ele au fost hit-uri. Mai trecea un an și mai scoteam un album și uite așa am ajuns, în 6 ani, la 9 albume”, a mai spus artistul, pentru aceeași sursă menționată mai sus.
Cântărețul a fost lovit de trei ori de mașină: „Mi-a distrus toată fața”
Momentele grele prin care a trecut F. Charm nu au fost deloc puține, însă unele dintre acestea au fost de-a dreptul dureroase. Ei bine, el a suferit trei accidente de mașină, care i-au marcat pentru totdeauna viața. Primul eveniment nefericit a avut loc în urmă cu mai mult timp, atunci când l-a lovit din plin un autobuz. Accidentul a fost unul foarte grav, având în vedere că artistul a avut răni mari la nivelul feței și a maxilarului.
Însă suferința nu s-a oprit aici pentru cântăreț, căci ulterior a mai fost victima unui accident, chiar în momentul în care traversa strada pe la trecerea de pietoni. Din fericire el a scăpat atunci cu răni ușoare și nici nu se gândea vreo secundă ca va mai trece printr-o asemenea situație.

Cu toate acestea, a urmat și al treilea accident, care s-a petrecut chiar în spatele blocului său, iar vinovatul a fost un șofer teribilist ce conducea fără permis auto. La momentul acela, cântărețul a avut nevoie de intervenția imediată a medicilor, având în vedere că a suferit o fractură gravă la picior.

„ Primul accident de mașină mi-a distrus toată fața, am stat cu proteză de ciment în gură. A dat mașină 139 peste mine, la Apaca, când mă duceam să iau ‘bambilici’ pentru un joc. A doua oară s-a întâmplat pe trecerea de pietoni și așa de speriat am fost de trauma trecută încât tot eu am fugit de la fața locului.

Iar a treia oară se plimba unul fără permis în spatele blocului și a dat peste mine. Am intrat cu ambele picioare între roți, am reușit să-l scot pe primul dar peste celălalt a trecut și mi l-a rupt în două. Îți dai seama ce era pe mama, când mă aducea câte-un vecin. Am făcut-o albă în cap”, a mai spus cântărețul, pentru sursa menționată mai sus.

https://youtu.be/slz7dJLUfT4?si=Z-j58HtWhPYXLRy_

Viața mea-i un cântec, fiecare zi-i o strofă,
O iau ca pe-un dar de sus, alții ca pe-o catastrofă.
E ciudat să vezi cum vin oameni ce te-au judecat,
Şi cum se lipesc de tine, doar s-apuce-un dumicat.
Ca din zece cunoştințe, 5 mi-au devenit duşmani,
3 jurau loialitate, dar au fost schimbați de bani.
Din 2 a mai e numai 1, că celalalt s-a sucit,
Şi-am rămas numai cu ăsta, că n-a urmărit profit.
Când toate-s bune şi frumoase.
Şi oamenii-s mai frumoşi,
Brusc problemele dispar, toți sunt mai prietenoşi.
Toți vor să te vada zilnic, să-ti zică numai de bine,
Toți au fețele de ingeri să-i vadă lumea cu tine.
Toate bune şi frumoase până vin şi alea rele,
Să-i vezi cum fug toți ca laşii ca să nu dea piept cu ele.
Lumea uită.
Eu nu uit, că am investit sentimente,
Eu nu uit, le-am sădit ca monumente.
Ce va fi…Dumnezeu cu mila!
Că n-am cautat vreodată dragostea lor cu de-a sila,
E o vorbă din bătrâni, eu nu vreau să fiu pe val.
Că ce e val ca valul trece şi-o să mă trezesc la mal,
Şi la mal vin uscăciuni ce n-au reuşit în larg.
E numai natura moartă, multe resturi din catarg.
Ce rost are totul, n-o să mă întreb,
Mulțumesc celui de sus că mă păstrează întreg.
Asta nu-i o piesă, nu e piesa mea,
Nu e piesa voastră, nu e piesa ta.
Sunt doar nişte gânduri, scrise dimineața,
Într-o zi de luni, când vorbeam cu ceața.

Loading 1 comment...