Premium Only Content

Ezechiel (6) – Depărtarea - Bill Hughes
V-ați întrebat vreodată cum a fost posibil ca Templul Lui Dumnezeu, în care se manifesta prezența Lui Dumnezeu, în care Șechina se odihnea între cei doi heruvimi de pe „tronul milei”, sau capacul ispășirii, din Sfânta Sfintelor, să cadă pradă mâinilor păgâne ale oștirilor lui Nebucadnețar?
Sau cum este posibil ca împăratul de la miazănoapte să își implanteze țărușii cortului lui „între mări, PE MUNTELE CEL SFÂNT al lui Dumnezeu” (KJV), acum, în aceste vremuri din urmă, așa cum vedem că se și împlinește, sub ochii noștri, potrivit profeției din Daniel 11:45?
În ambele situații, există o retragere a Duhului Lui Dumnezeu, dureroasă ...
„AM SĂ TE VĂRS din gura mea” (Apoc. 3:16) - sentința dusă la îndeplinire ....
Cap. 10 din Ezechiel ne redă cu viziune profetică, pentru atunci, dar MAI ALES PENTRU ACUM, durerea Lui Dumnezeu care este nevoit să Își retragă harul ...
Încă mai zăbovește astăzi pe pragul Casei ... - Ezechiel 10:4 (KJV):
„Atunci slava Domnului S-A RIDICAT de la heruvim și a stat DEASUPRA PRAGULUI CASEI, și casa s-a umplut de nor și curtea a fost plină de strălucirea slavei Domnului”.
Domnul Se uită la cei rămași în urmă, care au rămas lipiți de „ziduri”, atașați de formalismul unei organizații religioase ... și nu de Hristos, nu de lucrarea Sa pentru aceste vremuri ...
Da, asta se întâmplă chiar înaintea ochilor noștri. În Ezechiel 10:19 (KJV), profetul ÎNȚELEGE într-un mod foarte concret toate aceste lucruri:
„Heruvimii și-au ridicat aripile și s-au înălțat de pe pământ ÎNAINTEA OCHILOR MEI”.
Dacă eu și cu tine suntem sinceri față de noi înșine, știm că asta văd ochii noștri ... chiar înaintea ochilor noștri se petrec aceste lucruri, în biserica Lui Dumnezeu.
-
18:52
Colion Noir
7 hours agoCourt Rules You Don't Need AR-15s For Self Defense, Mayor's Message If You Love Kids Ban AR-15s
10.7K39 -
1:56:25
Nerdrotic
3 hours ago $1.92 earnedThe Mysteries of Mars and the Moon with Mike Bara | Forbidden Frontier #114
10.6K3 -
1:11:31
The Mel K Show
2 hours agoMel K & Chas Holloway | An Opposing Theory: The AI & Tyranny Question | 8-31-25
5.48K1 -
LIVE
Rallied
2 hours ago $1.26 earnedSolo Challenges All Day
148 watching -
LIVE
IsaiahLCarter
2 days agoGrandmasters and Heretics || APOSTATE RADIO #027
63 watching -
3:03:40
Barry Cunningham
7 hours agoPRESIDENT TRUMP IS THE TROLLER-IN-CHIEF AND MORE BREAKING NEWS!
33.5K30 -
13:07
Robbi On The Record
4 hours ago $1.90 earnedSweet Poison: The Big Fat Lie That’s Killing America
14.4K8 -
1:00:09
Sarah Westall
3 hours agoFlorida Surgeon General: Operation Warp Speed plus Attacks on RFK Jr w/ Dr Ladapo
18.1K10 -
11:52
Tundra Tactical
8 hours ago $1.18 earnedWhy the SIG P320 Is the King of Gun Memes 💥😂
13.3K -
1:39:35
Kevin Trudeau
10 hours agoKevin Trudeau: The Complete Creation Algorithm to Manifest Your Goals & Desires
16.5K7