Vremea lui antihrist si a doua venire a Domnului Iisus Hristos

Vremea lui antihrist si a doua venire a Domnului Iisus Hristos

Despre anii dinaintea venirii lui Antihrist (Stareţul Nikon Aghioritul)

18:33, vineri, 4 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: antihrist, Stareţul Nikon Aghioritul, venirea lui antihrist

În această conferinţă vom vorbi despre anii dinaintea venirii lui Antihrist. Cu toţii ştim că îi trăim deja. Eu voi menţiona câteva caracteristici despre acest fapt, precum şi anumite poziţii pe care trebuie să le luăm. Se ştie că vor fi, şi sunt deja, ani marcaţi de confuzie; vor domni o mare confuzie şi o falsă informare. Lucru care se întâmplă deja. Nu ştim cu exactitate când vom trăi aceşti ani. Aceasta să o lăsăm în voia lui Dumnezeu.

Din totdeauna creştinii au vrut să cunoască cele de pe urmă. Această atitudine nu este bună şi dreaptă. Răul începe atunci când acordăm prea multă atenţie şi prea multă gravitate decât se cuvine viitorului, celor care se vor întâmpla, care vor veni, înghiţindu-ne timpul şi viaţa noastră. Este rău, pentru că diavolul vrea să ne ocupăm cu două lucruri care nu ne aparţin. Pe de o parte, vrea să ne ocupăm cu trecutul. „Dacă atunci aş fi făcut acel lucru, s-ar fi întâmplat astfel şi acum aş fi fost altfel. Dacă atunci când mi s-a spus şi când mi s-a oferit şansa, m-aş fi comportat astfel şi s-ar fi întâmplat acest lucru, mai târziu, se va fi întâmplat altceva, iar acum aş fi fost cu totul diferit”. Cu dacă, dacă şi iar dacă, am pierdut lupta. Trecutul nu ne aparţine. Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat! Diavolul îşi doreşte mult să ne ocupăm cu cele ce au trecut, la fel cum îşi doreşte să ne ocupăm şi cu cele care vor fi, cu viitorul, pe de altă parte. „Dacă se va întâmpla asta, eu trebuie să fiu pregătit pentru a reacţiona astfel sau altfel. Dacă se va întâmpla celălalt lucru, atunci eu trebuie să fac altceva”.

Şi cu asta am pus capăt poveştii noastre, pentru că astfel cădem în cursa în care vrea Lucifer: să nu ne ocupăm doar de ceea ce ne aparţine, şi anume prezentul. „Ce fac acum? Cum voi trăi? Cum voi petrece ziua cu folos?” Dacă trăim astăzi corect, vom valorifica trecutul, agonisind şi pentru viitor. Făcând astfel, nu vom pierde. Diavolul a reuşit în aşa fel încât, în loc să ne gândim la Hristos, să ne gândim la Antihrist. „Ce se va întâmpla când va veni Antihrist? Cum ne vom descurca când va veni Antihrist?” Şi de unde ştii că-l vei mai apuca pe Antihrist şi nu vei fi murit înainte ca el să vină? În loc să ne pregătim pentru Antihrist, pe care nu ştim dacă îl vom întâlni, de ce să nu ne pregătim pentru Hristos pe care sigur îl vom întâlni în clipa în care vom pleca de aici. Nu sunt înşelătoare acestea? Dacă ne vom pregătim pentru Hristos, pe Care cu siguranţă Îl vom întâlni, vom fi pregătiţi chiar şi pentru venirea lui Antihrist.

Fără îndoială, „semnele vremurilor” au început să se arate. Domnul nostru, în iubirea Sa, ne-a tăinuit „când-ul”. Însă ne-a spus: „Atunci când vedeţi că vine primăvara şi copacii înverzesc şi înmuguresc înţelegeţi că secerişul este aproape, tot aşa, după anumite semne, veţi cunoaşte că vine sfârşitul”1. Să menţionăm patru, cinci dintre aceste semne care ne arată unde ne aflăm.

Cu toţii ştim că la sfârşitul veacurilor se va arată numărul „666”. S-au spus şi s—au scris atât de multe despre acest subiect, încât orice am spune ar fi de prisos. Un singur lucru nu-l putem omite, anume că acest număr s-a arătat deja. Indiferent de importanţa şi de sensul pe care le acordă fiecare, acest număr s-a arătat. Şi dacă a provocat nelinişte şi confuzie, aceasta se datorează faptului că ne-am pierdut. Ne-am pierdut şi credem că suntem singuri, drept care, există un motiv de îngrijorare. Ne-am îngrijorat şi ne îngrijorăm deoarece ne-am separat de Tainele Bisericii. Nu putem să înţelegem faptul că nu suntem doar noi singuri. Orice s-ar întâmpla, suntem Trupul lui Hristos.

Un alt semn, care ne va face să înţelegem că suntem la sfârşitul veacurilor, este acela că „iubirea multora se va răci”2, după cum afirmă şi Sfinţii Părinţi. Iubirea dintre oameni va „îngheţa”. Oamenii vor înceta să mai aibă dragoste unul faţă de altul. Se întâmpla aşa?

Am botezat pe cineva în Sfântul Munte care avea un văr, patron al unui pub în Anglia, în Londra mai exact, şi care suferea de cancer. După botez s-a întors în Londra, unde a avut grijă de vărul său. Acesta din urmă era căsătorit, dar nu se înţelegea bine cu soţia lui. Într-o zi îi spune cu mânie soţiei: „Decât să-ţi las averea mea ţie – era milionar -, mai bine o las rinocerilor”. Se poate afirma că oricine poate spune astfel de cuvinte soţiei sale. Însă acesta, când a murit, a lăsat o întreagă avere, de ordinul milioanelor, rinocerilor din Grădina Zoologică, din Londra. Atenţie, nu este un ciudat. Putem spune că peste toţi există oameni ciudaţi. Dar nu este aşa! O jumătate de milion de britanici, nu cinci sau o sută, o jumătate de milion de britanici lasă ca moştenire averea lor animalelor de companie: câinilor şi pisicilor. Fireşte că şi în alte ţări se pot întâmpla lucruri asemănătoare, ba chiar mai multe. Ştiţi că la fiecare trei secunde –nici nu ai timp să conştientizezi că au şi trecut trei secunde – moare un copil de foame? Acum, în clipa în care vorbim, un copil moare de foame. Într-un alt stat au cheltuit douăzeci de miliarde de dolari pentru hrana animalelor de companie. Douăzeci de miliarde de dolari într-un an! Douăsprezece miliarde de dolari pentru parfumuri! Acestea se întâmplă în contextul în care există oameni care nu-şi pot lua medicamente, oameni care mor din atâtea şi atâtea motive. „Iubirea multora se va răci”3…

Al treilea semn al celor de pe urmă este acest haos sexual care a început ca o emancipare, ca o revoluţie, iar acum a ajuns să fie subjugare şi frenezie, în special pentru tineri şi pentru copii care sunt învăţaţi să revendice drepturi în permanenţă, însă niciodată nu sunt orientaţi spre îndatoririle lor. Toată greutatea propagandei sexuale a căzut pe umerii tinerilor şi ai copiilor. Nu ştim ce va urma. Într-o secvenţă televizată, am văzut un grup de tineri, cu vârste cuprinse între unsprezece şi treisprezece ani. Unul dintre ei îi spunea altuia: „Taci, măi, să nu ne audă şi ceilalţi că avem treisprezece ani şi suntem încă feciori. Vrei să ne facem de ruşine?”. Copiii „trebuie” să se ocupe de acest lucru înainte de treisprezece ani. Ştiţi cât costă ca un film să fie turnat şi difuzat? Se dau milioane peste milioane pentru ca tinerii să dobândească o astfel de mentalitate. Atunci când diavolii vor să facă un anume rău, îl pregătesc de mai înainte pentru a fi considerat ceva firesc.

În urmă cu câteva decenii, eram în biroul unei edituri ce aparţinea unui ziar de circulaţie naţională. Acolo mi-au arătat o fotografie surprinsă în timpul unei manifestaţii a unui partid, în care apărea o fată de şase ani cu o placardă în mână, având mesajul: „Jos fecioria!”. Tocmai asta o preocupa pe acea fetiţă de şase ani? Nu sunt acestea lucrurile demonice ale adulţilor cu care îi îndoctrinează pe copii, făcându-i pe cei din urmă după chipul şi după asemănarea lor?

În final, aş dori să mă opresc la al patrulea semn al vremurilor din urmă, şi anume denaturarea sexuală. Nu ne privesc opţiunile personale ale nimănui, sau ce este fiecare. E un subiect strict personal. Singurul Dumnezeu ştie de ce unul este aşa, iar celălalt altfel. Singurul Dumnezeu ştie de ce unul o consideră o reuşită, altul cruce, iar altul mândria lui. Treaba lor! Fiecare va da răspuns pentru sine atunci când va veni clipa în care va sta înaintea lui Dumnezeu, iar nu pentru altul. Să fie fiecare ce vrea! Problema noastră nu este asta. Problema este că vor să o impună şi celorlalţi. Să-i oblice pe ceilalţi să fie de acord cu ei. Altfel, eşti considerat rasist, homofob, pentru că nu îţi place homosexualitatea, şi îţi pun tot felul de astfel de etichete. Nu vă atrage atenţia această promovare exagerată, această afişare, această „înfrumuseţare” a homosexualităţii în mediul cinematografic sau în cel televizual?

Odată, când am fost plecat în afara ţării, cel care mă găzduia mi-a spus: „Gheronda, în ţara noastră -era un stat european-, unul din trei bărbaţi este gay. Nu că ar fi realmente, ci pentru că aşa e la modă. Este «frumos», este «cool», este «amuzant», este «interesant». De ce nu?” Treaba lor!

Această publicitate agresivă nu va atrage atenţia? Promovează oare altceva într-un alt fel? Fac frumos alt lucru printr-un alt fel? Să apară la TV orice făptură vrednică de plâns şi să „vuiască” pretutindeni apariţia acesteia? Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „Când va veni Antihristul, patimile trupeşti vor fi slăvite”.

Homosexualii vor să se căsătorească, şi se căsătoresc. Să fie sănătoşi! E „dreptul” lor! Care este însă problema? Problema este că vor să adopte copii. De vreme ce sunt un cuplul, au „dreptul” să aibă şi copil. Bine, dar copilul nu are dreptul să aibă mamă şi tată? Cum va creşte acest copil? Ce fel de probleme psihologice va avea atunci când pe unul îl va striga „tata”, iar pe altul „mama”. Ce fel de copil vor creşte, când uneia îi va spune „mama”, iar alteia „tata”? Homosexualii au drepturi, ceilalţi nu au? Dacă reacţionezi împotrivă îţi spun că eşti homofob. Să fiţi atenţi cum sunt promovate şi cum li se face publicitate tuturor acestor lucruri.

Cu puţini ani în urmă, o mare actriţă a turnat un film extraordinar, un film care merita, un film care a adus mari încasări. Toţi aşteptau să ia Oscar-ul pentru cel mai bun actor. Actriţa singură a finanţat acest film, şi bravo ei! Însă nu i-au dat Oascar-ul. În anul următor, a jucat într-un film josnic, care făcea publicitate lesbienelor. A jucat într-un rol secundar. Din acest motiv, i-au dat Oscar-ul pentru cel mai bun rol feminin. Asta pentru a face publicitate filmului şi pentru ca lumea să meargă să vadă filmul şi să vadă că oameni de cultură celebri sunt homosexuali. Una dintre cele patru nu a fugit cu „prietena” ei, pentru că şi-a văzut copilul cum o privea de la fereastră. Acest lucru a determinat-o să se întoarcă acasă la bărbatul ei şi să-şi crească împreună copilul. Dar ce a păţit ea? Nu numai că şi-a ruinat viaţa, dar şi fiul ei, atunci când a crescut a devenit gay, s-a îmbolnăvit şi a murit. Uitaţi ce a înţeles femeia care a rămas acasă şi nu a fugit cu „iubita” ei. De ce să-şi iubească o femeie propria familie? Aţi văzut ce păţeşte femeia care îşi iubeşte familia şi copiii? Milioane au cheltuit pentru acest film! I-au dat Oscar-ul acestei mari actriţe pentru că a avut un rol în filmul relatat mai sus şi ca să se facă publicitate filmului. Sunt foarte mulţi bani! Nu vă atrage atenţia această publicitate exagerată? Asta ca să ajungem la un alt semn al vremurilor, şi anume dizolvarea legăturilor unitare, care ţin şi au ţinut de secole oamenii uniţi între ei.

Tot ceea ce i-a unit pe oameni şi îi uneşte în continuare trebuie să dispară: familia, patria, credinţa în Hristos. Aţi văzut vreodată în cinematografe vreun film care să promoveze o familie adevărată? Cineva poate să scrie o carte, şi dacă circulă în zece mii de exemplare, poate fi considerată un succes; în 100.000 de exemplare, un mare succes. Un film, la prima lui difuzare, îl văd milioane de oameni. Înţelegeţi cu ce fel de armă lovesc aceştia care pregătesc terenul pentru Antihrist, şi ce rază de acţiune are această armă? Toate familiile din cinematografe sunt familii eşuate, familii problematice, familii care te determină să-ţi pui întrebarea: „De ce să-mi doresc să întemeiez o familie?”; „De vreme ce toate s-au destrămat, de ce să întemeiez o familie?”. Şi de vreme ce familia presupune iubire şi jertfă pentru cel iubit, ţinând cont de faptul că noi trăim în vremea unui egoism demonic, toată această propagandă îşi găseşte un teren favorabil. Să vedeţi cum se destramă familiile, cum divorţează din cel mai mic motiv, şi cum după ani femeia, tânăra sau tânărul descoperă că trebuie să-şi „trăiască viaţa” chiar dacă au deja copii.

„Trebuie ca ţara să se destrame”. Nu numai a noastră. Ceea ce se întâmplă în Grecia, se întâmplă şi alte părţi. O imensă armă pentru destrămare este afluxul imigranţilor ilegali din toată lumea, în special din Asia unde există multă nefericire. Un poliţist mi-a spus că în crescătoriile de peşte din Grecia, lucrau, la început, albanezi, iar acum lucrează indieni. „Indieni ai spus? Şi cum au descoperit indienii Grecia?”, îl întreb. „Asta l-am întrebat şi eu pe unul dintre ei”. Iar indianul i-a răspuns: „Nici măcar nu cunoşteam cuvântul «Grecia»”. În adâncurile Indiei s-a apropiat de el cineva care i-a spus: „Vrei să mergi undeva unde să câştigi bani frumoşi, unde este un mediu foarte frumos, la fel şi oamenii, un adevărat paradis …?” De ce să spună „nu” acel om. „Unde este acest loc?” „În Grecia”, îi răspunde. Acolo a auzit pentru prima dată cuvântul „Grecia”, şi tot de acolo l-au adus aici. Să nu-i urâţi pe imigranţii ilegali. Ei sunt doar victimele traficanţilor de carne vie şi de suflete. Dar dacă îi ajutăm, îi ajutăm şi pe aceia care îi trimit. Ei înşişi sunt victime. „Trebuie ca ţările să fie destrămate”. Aşa stau lucrurile. Trebuie să se destrame credinţa, şi mai ales cea întru Hristos. Nu este nevoie de un spirit de observaţie rafinat ca să constataţi că în mod special Chipul lui Hristos provoacă o aşa ură, încât atinge limitele schizofreniei. Într-un anume stat, există un serial. Un om vizitează o familie de creştini (în toate filmele, în cinematografe, creştinii sunt prezentaţi ca fiind oameni cu probleme. Asta în cel mai bun caz. Se poate să existe şi un film autentic,din greşeală). Este găzduit, iar acela vrea să meargă la baie. Creştinii respectivi aveau în baie o icoană mare cu Hristos. Urinează pe ea şi iese afară strigând: „Minune, minune!” Creştinii intră acolo, văd urina de pe Faţa lui Hristos şi încep să strige şi aceştia: „Minune, minune! Icoana a izvorât mir! A lăcrimat Hristos”. Apoi încep să adune mirul cu şerveţelele. În esenţă, serialul vrea să arate cât de „imbecili” sunt creştinii. Televiziunea promovează acest lucru.

M-am dus într-o mănăstire unde am cerut să văd biblioteca. Acolo am văzut pe perete o stofă frumoasă cu Maica Domnului „Vrefokratousa”4. „Foarte frumoasă”, am spus eu. „Nu, gheronda, nu este pentru perete”. „Dar pentru ce este atunci?” „Este un covoraş de la intrarea unui magazin din Constantinopole, astfel încât oricine intra îşi curăţa încălţămintea de Chipul lui Hristos şi al Maicii Sale, ca să nu murdărească magazinul.

Am primit un e-mail cu titlul „Dervişii dansează pe Chipul lui Hristos”. Nici măcar nu l-am deschis. Nu va atrage atenţia această ură faţă de Hristos? De ce faţă de Hristos? De ce nu faţă de Buda? Aţi văzut vreodată ca Buda să fie ponegrit? Aţi văzut vreodată ca Vişnu, Şiva, Mahomed, să fie ponegriţi? De ce în mod special pe Hristos? Ştie diavolul de Cine se teme. Dar de ce să mergem atât de departe? Nu a avut loc aici, în Grecia noastră creştin-ortodoxă, o manifestaţie culturală, o expoziţie de picturi care aparţineau pictorilor din toată Europa, expoziţie finanţată din banii dumneavoastră, deoarece a fost organizată de un anume minister al Greciei? Acolo era un tablou „frumos”, foarte mare, în care Sfânta Cruce era batjocorită în cel mai josnic mod. Toţi politicienii care trăiesc din banii dumneavoastră au trecut şi au văzut tabloul. Cum au reacţionat şi câţi au reacţionat? Fac greve atunci când se simt atacaţi la buzunar de anumite grupuri de oameni, dar niciodată atunci când este atacată credinţa cuiva. Aţi văzut pe cineva vreodată să facă grevă din motive duhovniceşti, din motive ce ţin de credinţa lui? Nu! De ce? Foarte simplu: Dumnezeul lor este în buzunarul lor, şi fac grevă doar atunci când acest dumnezeu al portofelului este ameninţat. Ştie diavolul de Cine se teme! Se teme de iubire şi de Dumnezeul iubirii. Cuvântul lui Dumnezeu, prin gura apostolului, spune: „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul”5. Ştie diavolul de Cine se teme!

Iar acum am ajuns să avem două extreme de creştini, mai bine zis oameni, nu creştini, care se află în antiteză. Primii sunt cei care sunt nepăsători şi nu cred că există Antihristul. Pe toate acestea le consideră simplă „filologie” şi cale de a se îmbogăţi anumiţi oameni. Iar aceştia, fireşte, nu au nici un motiv să dorească să-şi jertfească viaţa lor şi să nu primească un număr. Ce înseamnă acest număr, de vreme ce cu el vor trăi bine, vor trăi comod şi se vor bucura de bunurile acestei vieţi? Cedează celei de a treia ispitiri a lui Hristos. Când Hristos a plecat în pustiu şi a postit, a întâmpinat anumite ispitiri. Cea de a treia a fost aşa: Diavolul l-a luat pe Hristos, arătându-I toate împărăţiile lumii şi slava lor. „Toate acestea Ţi le voi da, dacă, căzând, Te vei închina mie”6. Pentru această desfătare şi slavă se închină şi acceptă orice urmare şi înrobire a vieţii personale. Iar aceasta o păţesc încetul cu încetul prin mâna multor antihrişti care guvernează întreaga lume. Peste tot se întâmplă asta. Încă de atunci a spus-o Sfântul Apostol Ioan: „Iar acum mulţi antihrişti s-au arătat7”. Aceşti oameni, învăţând în toată viaţa lor să cedeze, să se supună şi să se închine, când va veni stăpânul cel mare, Antihristul, se vor comporta la fel şi faţă de el. Vor primi pecetea lui, pentru ca astfel să poată cumpăra şi vinde. Aceasta este prima extremă.

Cealaltă extremă, şi această ne interesează mai mult, este reprezentată de acei creştini care nu ştiu ce fel de creştini sunt. Oameni care trăiesc o viaţă cotidiană neînsemnată. Creştini care trăiesc o viaţa simplă, cărora li se pare monotonă, care poate să fie monotonă, şi, deodată, prind curaj când le vorbeşte cineva despre Antihrist, şi când îi informează despre cât de mult sunt în pericol, se entuziasmează, deoarece cineva, adică Antihristul, se va ocupa de ei: îi va prigoni, îi va chinui, îi va calomnia pentru a tăgădui credinţa în Hristos. Dar ei nu, vor sta împotrivă, nu vor primi pecetea, va trebui să lupte, de aceea trebuie să fie tot timpul informaţi, trebuie să urmărească semnele vremurilor, să fie atenţi la aceste semne. Fireşte că există semne, deja am menţionat numărul 666, care a devenit de acum atât de vizibil, încât îl vezi pretutindeni, chiar şi pe castroanele de plastic pentru bucătărie. Dar de la acest semn şi până a-l vedea pe Antihrist pretutindeni este o mare distanţă; de la a şti că va veni şi până la a recunoaşte semnele… Din acest punct i-au naştere faptele nechibzuite. Începem să-l vedem pe Antihrist în fiecare colţ şi în spatele fiecărei uşi.

De curând mi-a căzut în mâini o carte. M-a impresionat faptul că a circulat în 21 de ediţii. Despre ce vorbeşte oare, de are un aşa mare succes, m-am întrebat. O femeie necunoscută a scris-o. Chiar şi după succesul acestei cărţi a rămas necunoscută, însă banii i-a strâns. Îl vedea pretutindeni pe Antihrist şi scria în cartea ei unde se află acesta, ca să fim atenţi la el. Şi unde nu-l vedea! Chiar şi în turism! Turismul este înaintemergătorul Antihristului. Fireşte că încerca să aducă argumente pentru această afirmaţie. Am aici o pagină din cartea ei: „Noul coeficient de impozitare care s-a votat în Parlament, pe 1 ianuarie, 1987. Este pe trei nivele. Primul a plătit 6% din impozit –aici e primul şase -, al doilea nivel, 18% din impozit – nu este un simplu 18, ci 6+6+6 -, iar cel de-al treilea nivel 36%, care nu este un simplu 36, ci 2 x 18, adică de două ori Antihrist. Unde a trăit şi cum s-a apucat să scrie cartea această femeie? Ce ar fi scris despre impozitele de acum, dacă atunci vedea în coeficientul 36%, de două ori pe Antihrist? Atât timp cât există oameni naivi, deştepţii se vor îmbogăţi vânzând „antihrist”, frică şi suspans, deoarece tuturor ne place thriller-ul.

Un egumen aghiorit îmi spunea ca mulţi îşi vor câştiga pâinea şi chiar se vor îmbogăţi până să vină Antihristul. „Vine Antihristul! Cumpăraţi cartea mea ca să vedeţi pe unde vine şi să ştiţi!” De ce să fim în permanenţă într-o stare de alarmă ca să simţim că suntem vii? Nu putem să fim nişte creştini normali, paşnici şi echilibraţi? De ce trebuie să fim în priză mereu? De ce trebuie să fim în stare de panică, de sminteală strigând „Vine Antihristul, pecetea lui este pretutindeni”! Totul începe ca o glumă, dar felul în care sfârşeşte nu este deloc amuzant. Cineva îmi spunea: „Nu vedeţi, gheronda, nu vedeţi?” La care îmi deschide o conservă care avea în partea exterioară codul de bare. „Este 666! Cum pot să mănânc asta?”. Eu i-am răspuns: „Nu pot să înţeleg! Ţi-a spus cineva să-l mănânci pe Antihrist? Deschide conserva, mănâncă peştişorii şi aruncă-l pe Antihrist la gunoi. Cine ţi-a zis să mănânci cutia de tablă?”. Altă persoană, călugăr de data aceasta, nu-şi lua pastilele pentru că avea pe cutie codul de bare. „Măi părinte, ţi-a spus cineva să mesteci cartonul? Scoate pastilele, ia-le să te faci bine şi aruncă-l pe Antihrist la gunoi sau arde-l.

De ce trebuie să fim în permanenţă panicaţi, terorizaţi, devenind astfel pricina batjocoririi credinţei în Hristos? Nu putem să fim nişte creştini liniştiţi şi să ne simţim importanţi deoarece Hristos ne-a iubit şi a murit pentru noi? Trebuie să ne simţim prigoniţi de unii ca să simţim că existăm şi că avem valoare? De ce trebuie să se ocupe de noi alţii şi să ne acorde atenţie, iar noi să simţim că existăm? Asta este o boală psihică. Este o slăbiciune sufletească. Nu suntem creştini în felul acesta! Toţi vor râde de noi vânzându-ne antihrist. Anul trecut, un pastor american şi-a convins turma că în luna august va avea loc A Doua Venire. Pastorii de acolo sunt ca nişte „showmen”. Oameni care oferă spectacole. Trebuie să-şi facă numărul, trebuie să impresioneze, trebuie să aibă multe alte talente. Nu are importanţă dacă sunt creştini sau nu. Vând hristos, antihrist şi semne ale sfârşitului. Fireşte că nu a avut loc A Doua Venire. Care a fost urmarea însă? Toţi aceia, ştiind că va veni sfârşitul lumii în august, ca nişte buni creştini, şi-au vândut casele, şi-au împărţit averile săracilor ca să meargă în Rai. Acum, au rămas pe drumuri. Aici se ajunge. Trebuie să fim atenţi că diavolul nu urmăreşte să-l arunce în păcate mari pe unul care doreşte să fie creştin adevărat. Nu-i va spune „mergi la desfrânate, fură sau înşeală”, nu! Pentru că ce va răspunde creştinul? „Nu se poate, sunt creştin!” Însă ce-i va spune? „Bravo! Eşti cel mai bun dintre creştini, deoarece tu eşti atent la semnele vremurilor, pe când ceilalţi trăiesc în nepăsare! Tu l-ai descoperit pe Antihrist, îl vezi, observi lucruri pe care alţii nu le văd!”

Când am fost botezaţi, Hristos, prin mâinile preotului, ne-a pecetluit, în cadrul Tainei Bisericii, cu sfântul şi marele Mir, care este pecetea Sfântului Duh. De ce niciunul nu vă spune să nu vă temeţi, de vreme ce Hristos v-a deosebit, v-a făcut ai Lui. Avem pecetea Lui. De ce ne gândim la pecetea lui Antihrist, şi nu la pecetea lui Dumnezeu pe care am primit-o? De ce toţi vorbesc de pecetea lui Antihrist, şi trec sub tăcere alt lucru pe care îl afirmă Apocalipsa? Apocalipsa afirmă că la sfârşit veacurilor, când va veni Antihristul, va pecetlui şi Dumnezeu pe creştini. Aţi mai auzit-o pe asta până acum? „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe frunţile lor pe robii Dumnezeului nostru”8, spun îngerii, pentru a nu se vătăma şi pentru a nu fi în primejdie. Îngerii lui Dumnezeu ne vor pecetlui că să nu ne poată vătăma Antihristul cu antihriştii lui. De câte ori vi s-a spus că creştinii vor fi pecetluiţi de îngeri? Înţelegeţi că există ceva bolnav în toată povestea asta cu pecetea Antihristului? Că i-am dat mai mută importanţă decât merită?

Un părinte l-a văzut pe diavol. Nu-l mai văzuse până atunci, era începător. Acest părinte mi-a povestit: „Când l-am văzut în faţa mea, am îngheţat cu totul de frică şi am înţeles că nimeni, niciodată, nu mă va urî cum mă urăşte acesta care se află în clipa asta lângă mine şi mă priveşte. Pe loc am înţeles că niciodată nu voi avea un alt vrăjmaş, în afară de acesta care se află în faţa mea şi se uită la mine”. „Ce ai făcut?”, l-am întrebat. Toată această scenă se întâmpla în timpul slujbei Utreniei. „Mi-am dus mâna la gură ca să nu se audă ţipetele de frică care ieşeau din mine şi să înţeleagă ceilalţi părinţi ce se întâmplă”.

Nimeni nu ne va urî asemenea diavolului. De ce? Deoarece putem să facem ceva ce el nu a putut să facă: să devenim dumnezei, să devenim mădulare ale Trupului lui Hristos, să ajungem acolo unde el nu a putut să ajungă. Sfântul Maxim afirmă că omul poate să dobândească toate câte are Dumnezeu. Poţi deveni atotînţelept, atoateştiutor, nemuritor, asemenea lui Dumnezeu, exceptând identitatea de esenţă (ousia). Lucrurile acestea nu poate să le „înghită” diavolul, pentru că el n-a reuşit, chiar dacă era curat, era doar duh, pe când noi reuşim chiar dacă avem trup şi oase. Ura lui nu se poate spune!

Un stareţ mi-a zis că dacă Dumnezeu ar lăsa liber, nu pe Lucifer, ci pe un drăcuşor căruia să-i spună că este liber cinci minute şi că poate face ce doreşte pe pământ, nu va rămâne niciunul dintre noi viu. Un singur drăcuşor să lase! Însă, noi trăim. Nu este aşa? Aşadar, diavolul nu ne poate face nimic. Trăim, ne nevoim, încercăm, cum vom izbuti? Ce-l împiedică pe diavol de nu ne prăpădeşte? Virtuţile noastre? Ştim noi ce fel de virtuţi avem. Şi oricâte am avea, virtuţi ca ale diavolului nu vom avea niciodată. El are mult mai multe virtuţi decât noi. Niciodată nu vom posti cum posteşte el; el nu mănâncă niciodată pentru că nu are trup; niciodată nu vom fi mai feciorelnici decât el; chiar dacă ar vrea să desfrâneze, nu poate, pentru că nu are trup; niciodată nu vom priveghea cum priveghează el. Nu ne păzesc virtuţile noastre, nici „sfinţenia” noastră. Fiecare dintre noi ştim ce fel de „sfinţenie” avem înlăuntrul nostru. Ce ne păzeşte? Dragostea lui Hristos. Acela Care Şi-a vărsat sângele Său, Care a fost omorât pentru noi. Aşadar, Cel Care ne păzeşte acum, ne va păzi şi atunci, la sfârşitul veacurilor. Ce spune Sfânta Scriptură? „Mai mare este Cel Ce este în voi, decât cel ce este în lume”9. Dumnezeu, Care este în noi, este mai mare decât diavolul din lume. „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?”10 Nu ne temem nici măcar de Lucifer! De Antihrist ne vom teme? De slujitorul lui personal? De stăpân nu ne temem, de slugă să ne temem? Haideţi să ne revenim în fire!

Un arhimandrit deosebit spunea: „Nu ne temem de un număr, adică de 666, ci de nenumăratele noastre păcate”. Un sfânt al bisericii spunea că nimeni nu te poate vătăma dacă tu nu te vei vătăma mai întâi pe tine. Poate să vină Antihristul! Este problema lui, nu a noastră. Să fiţi cu luare aminte la asta! Sieşi îşi va face rău când va veni. Nu ştim oare cum se termina întreaga istorie? „Domnul Hristos îl va ucide cu suflarea gurii Sale”11, îl va lovi şi-l va arunca în foc. Aşadar, cu cât Antihristul întârzie să vină, cu atât este mai bine pentru el. Dacă va veni, „îşi va pierde capul”. Ce ne priveşte pe noi? Întârzie să vină? Este în folosul lui. Nouă ne este de folos dacă vine, deoarece ni-L va aduce pe Hristos. Este spre binele lui să mai zăbovească. Noi, împreună cu Apostolul, spunem: „Vino Doamne”12, Amin!
https://youtu.be/g70--vJmcSE