CERN, Universurile Paralele și Călătoria în Timp (Fizicianul Andrei Dorobantu)

10 months ago
80

CERN, Universurile Paralele Si Calatoria In Timp

Știința avansează cu o viteză uriașă. Evoluția acesteia este atât de rapidă încât majoritatea oamenilor nu pot ține pasul cu ea. Ceea ce astăzi este revoluționar, mâine intră în obișnuit, pentru ca poimâine să fim fascinați de o nouă descoperire. Plecând de la premiza că ni se spune mult mai puțin decât se cunoaște, multe proiecte avangardiste de știință fiind secretizate și administrate de Armata și Serviciile Secrete ale celor mai puternice națiuni, putem să fim siguri că lumea științifică este mult mai departe decât își imaginează majoritatea dintre noi. Chiar și așa, cu un decalaj de 10-20 de ani între unele dintre descoperiri și momentul în care aceastea ajung la publicul larg, putem să fim convinși că multe dintre tehnologiile pe care le vedem în filmele SF vor deveni parte din realitatea noastră în anii următori. Și oare cine nu și-a imaginat cum ar fi să poată călători într-un univers paralel sau undeva în viitor sau trecut. Să fie însă posibil așa ceva? Ei bine, știința vorbește astăzi cu toată seriozitatea despre Multivers sau Universuri paralele și chiar și despre călătoria în timp, considerând că aceste lucruri uluitoare pot fi realizate. Pentru a afla mai multe despre Universurile Paralele și Călătoria în Timp, din perspectiva științei, l-am invitat în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii pe fizicianul Andrei Dorobanțu, cercetător din partea României în cadrul proiectului ATLAS al CERN.

***

Și oare cine nu și-a imaginat cum ar fi să poată călători într-un univers paralel sau undeva în viitor sau trecut. Să fie însă posibil așa ceva? Ei bine, știința vorbește astăzi cu toată seriozitatea despre Multivers sau Universuri paralele și chiar și despre călătoria în timp, considerând că aceste lucruri uluitoare pot fi realizate.Pentru a afla mai multe despre Universurile Paralele și Călătoria în Timp, din perspectiva științei, în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii pe fizicianul Andrei Dorobanțu, cercetător din partea României în cadrul proiectului ATLAS al CERN. Vizionare cu folos! (Daniel Roxin)

Sursa - https://www.youtube.com/watch?v=H33On6HmDcY

Loading comments...