Un interviu cu Inteligența Artificială

'Profesorul' în dialog cu 'ucenicul' IGDLCC (despre cum se va sfârși lumea, bani, război nuclear? și încă vre-o 50 de întrebări…)

Astăzi facem un interviu cu inteligența artificială, în forma pe care o știm momentan, un promt de text numit ChatGPT, creat de OpenAI, o interfață la care au acces mai mult de un milion de oameni la doar cinci zile de când a fost deschis pentru public. I-am adăugat și o față cu ajutorul lui Synthesia, un website cu zeci de avatar-uri care pot vorbi într-o mulțime de limbi, printre care și Româna.

Întrebările sunt bine puse la punct, și așa observăm câteva din limitările forțate ale Inteligenței Artificiale, dar și cât de citit este, și cât de repede și corect răspunde într-o limbă despre care nu are încă prea multe informații.

…………………….

Comentariile noastre - Despre oameni si roboti
O fiinta umana lipsita de posibilitatea de a gresi nu mai este fiinta umana, ci fiinta robotizata. Insa lumea moderna, in mecanismele ei economico-sociale, functioneaza mai bine cu roboti. Prin nu se stie ce mijloace, fie explicit fie implicit, ea a ajuns la concluzia ca omul, cu defectele lui inerente, nu mai este o fiinta potrivita pentru ceea ce se cere de la el. De aceea, prin metodologiile, procesele si procedurile ei, incearca sa slefuiasca chipul unui altfel de om, mecanicizat.
Poate ca acesta este principalul motiv pentru care asistam in zilele noastre la incercarea de eliminare din umanitate a posibilitatii esecului. Sau poate ca nu e. Poate ca, de fapt, suntem noi cei care ne dorim sa nu mai avem de-a face cu oameni care pot gresi si pe care ii putem ierta, si cautam sa extirpam din cei din jur posibilitatea greselii, ca pe un “defect din fabricatie”. Poate ca daca am fi mai sinceri cu noi insine, am recunoaste faptul ca, in fond, nu ne place sa iertam. De aceea, in mod fatal, rabdarea defectelor celor din jur nu este pentru noi o valoare, o manifestare a dragostei care “iarta si uita”, ci in cele mai multe cazuri este doar o necesitate practica.
Simptomul clar al acestei mentalitati este dispozitia noastra de a accepta o supraveghere continua, totala, a tuturor aspectelor vietilor noastre. Întru aceasta, ne creem iluzia ca oamenii devin “mai buni” daca le restrictionam posibilitatea de a gresi, ca si cum nebunul legat in camasa de forta ar deveni sanatos prin aceasta restrictie.
“Ceea ce trebuie insa sa stim,”, spunea Mircea Vulcanescu, “cel putin noi acestia care crestem oameni, este ca tocmai aceasta nepotrivire perfecta, acest pas intre ideal si infaptuire, aceasta posibilitate de a rata, aceasta libertate pe care o avem in fiinta noastra, reprezinta in fond ceea ce face demnitatea vietii si valoarea care-o face vrednica de trait”.
Nu degeaba spune psalmistul: “Intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea”. Posibilitatea de a gresi, sadita adanc in conditia noastra inca din creatie, reflecta una dintre frumusetile primordiale existente in om. Libertatea totala, neingradita, de a alege sa faci binele atunci cand poti sa nu-l faci, este singura libertate. Posibilitatea libertatii este de fapt posibilitatea exprimarii dragostei adevarate, care uneste contrariile eliminand distantele si barierele dintre fiinte. În aceasta libertate se vadeste, deci, inrudirea noastra cu Dumnezeu care daruieste fiintei umane acest mod de existenta mai presus de mecanicismul si imanenta acestei lumi.
www.labirintuleducatiei.com

NASA a demonstrat ca Adevărul este în Biblie
Teorii Incredibile, Claudia Mesea Paraschivescu își propune informarea într-o manieră elocventă d.p.d.v. jurnalistic a publicului țintă.
https://youtu.be/TdsQtnB2_bA
Cine are dreptate în legătură cu crearea lumii: Dumnezeu sau știința? VIDEO
Povestea creării universului și a lumii este fundamentală pentru omenire, iar umanitatea vrea să știe de unde a început totul. Descrierile actuale ale științei privitoare la originile universului se bazează pe relativitatea generală și mecanica cuantică. În schimb, Biblia susține că ”la început Dumnezeu a făcut cerul și pământul”, iar profesoara Helen De Cruz de la Universitatea Oxford spune că ”Domnul a creat lumea ex nihilo, adică din nimic”.
Fără îndoială contradicția dintre stiință și religie dăinuie de foarte multă vreme, una dintre întrebările centrale despre facerea lumii și acțiunea lui Dumnezeu divină este următoarea: În ce măsură doctrina creștină a creației și concepțiile tradiționale privind activitatea divină sunt compatibile cu știința?
Originea universului – începutul tuturor lucrurilor – este o întrebare în care narațiunile științifice și religioase devin uneori estompate. Acest fapt se datorează faptului că cele două concepte abordează problema în mod diferit, potrivit Big Think.
Nu există nicio îndoială că astronomia și cosmologia au produs o narațiune remarcabilă a istoriei timpurii a universului. Dar poate știința să ofere cu adevărat un răspuns? La fel ca oricare dintre noi, și universul are o zi de naștere.
Ce spune știința despre apariția universului?
Oamenii de știință au determinat după multe cercetări că universul s-a format în urmă cu 13,8 miliarde de ani. Acesta a evoluat începând cu o sutime de secundă după Big Bang, deși există câteva lacune importante în istorie, pe care încă trebuie să le umplem.
Acea cunoaștere este o realizare formidabilă, dar întrebarea care persistă este cât de aproape de sursă poate ajunge știința. Și altă chestiune ne bântuie de mult timp: Cum a apărut această primă entitate vie din lume dacă nu exista nimic viu, care să o nască?
Singura explicație științifică acceptată de savanți este că viața trebuie să fi venit din non-viață. Ea a apărut cu cel puțin 3,5 miliarde de ani în urmă din complexitatea crescută a reacțiilor chimice dintre biomoleculele prezente pe Pământul primordial, susține știința.
Dacă originea vieții este misterioasă, originea universului este infinit mai mult. La urma urmei, universul, prin definiție, include tot ceea ce există. Cum poate veni totul din nimic?
Sarcina științei este să dezvolte explicații fără a recurge la intervenția divină. Noi folosim legile naturii ca model. Această limitare provoacă o mare provocare conceptuală pentru știință pentru a descrie originea universului.
Ce afirmă religia despre creația lumii?
Biblia ne spune clar, fără echivoc, în Geneză, că ”La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul / Și pământul era netocmit și gol” (versetele 1:1-1:2).
Pentru a descrie acest lucru am apelat la opinia unui expert, Helen De Cruz, profesoară la Universitatea Oxford Brookes, care a publicat o lucrare intitulată ”Religie și știință”, în Enciclopedia de filosofie Stanford.
Ea susține aici că ”relația dintre religie și știință este subiectul unei dezbateri continue în filosofie și teologie”. Profesoara vorbește despre faptul că ”înainte ca oamenii de știință să-și dezvolte opiniile despre cosmologie și originile lumii, culturile occidentale aveau deja o doctrină elaborată a creației (universului -n.a.), bazată pe textele din Biblie”.
Experta subliniază că această doctrină a creației are câteva trăsături interdependente. Prima ar fi faptul că ”Dumnezeu a creat lumea ex nihilo, adică din nimic. Sau cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a avut nevoie de materiale preexistente pentru a face lumea.
În al doilea rând, ”Dumnezeu este distinct de lume, lumea nu este egală sau parte a lui Dumnezeu”. Altfel spus, Dumnezeu ”a creat lumea în mod liber”. În al treilea rând, doctrina susține că, creația, în esență, este bună. Lumea conține într-adevăr răul, dar Dumnezeu nu provoacă în mod direct existența acestui rău.
În al patrulea rând, Dumnezeu a făcut concepte privind sfârșitul lumii și despre faptul că va crea un nou cer și pământ, stopând astfel răul.

Totul se schimbă! Educatia si Inteligența Artificială
"Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă decât relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți" (A. Einstein)

Cum se va sfârși lumea, bani, război nuclear și încă 50 de întrebări (IA)
https://youtu.be/kgjwkXpmNXg
Inteligența Artificială - Cât de periculoasă poate să fie? Experiment științific bulversant...

(cu Daniel Roxin)

În orizontul următoarelor decenii oamenii de știință se așteaptă la un moment cheie capabil să schimbe radical lumea modernă. Este vorba despre atingerea așa zisei singularități tehnologice la care se presupune că vom ajunge prin dezvoltarea Inteligenței Artificiale. Despre faptul că că este posibil să ajungem la o singularitate tehnologică a vorbit încă din anul 1956 fizicianul John von Neuman, pentru ca în zilele noastre subiectul să fie dezvoltat de alți oameni de știință, cum ar fi Ray Kurzweil. Dar ce înseamnă singularitate tehnologică? Înseamnă atingerea unui punct în care calculatoarele nu doar că vor depăși cu mult puterea mentală a oamenilor, dar vor fi capabile să se autoîmbunătățească ajungând la performanțe incredibile. Mai mult decât atât, este posibil ca inteligența Artificială să devină autonomă și conștientă de sine, un fel de Dumnezeu atotputernic al tehnologiei de pe pământ și al tuturor celor care vor locui planeta în acel moment. Desigur, Inteligența Artificială, în anumite limite, este un mare câștig pentru noi toți. Dar dacă aceasta ajunge pe mâna cui nu trebuie consecințele pot fi înspăimântătoare. Iar acest lucru este pus în evidență de un studiu publicat în celebra revistă NATURE, în martie acest an.

inteligenta-artificiala
https://www.mediafax.ro/tehnologie/evolutia-omului-prezentata-artistic-de-inteligenta-artificiala-de-la-homo-sapiens-la-homo-deus-21383413

Inteligenta-umana - evolutie
https://mythologica.ro/cum-a-evoluat-inteligenta-umana-si-ce-ne-asteapta-in-viitor

experimentul CERN explicat in romana
website - https://home.web.cern.ch/
https://home.web.cern.ch/resources/video/cern/what-cern

What is CERN? In 60 seconds
https://youtu.be/1n9CBm50I2Q

CERN in 3 Minutes
https://youtu.be/2jup2R9Jtnc

Demonic Technology (Elon Mask)
Elon Musk Says CERN's Large Hadron Collider is 'Demonic Technology'
https://youtu.be/dgRCG77ejbs
https://www.youtube.com/watch?v=dgRCG77ejbs

Scientists Announces New Discovery By The Large Hadron Collider At CERN
https://youtu.be/ylBgMrxjZ40

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/ylBgMrxjZ40" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe>
Scientist and the Elite Try to Hide What Really Happened at CERN, Demonic Entities, Extra Dimensions
https://youtu.be/Kk0Ax6Mlw4w
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/Kk0Ax6Mlw4w" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe>

A&Ω Productions (Eshatologie) - APOCALIPSA
https://www.youtube.com/@aandoproductions/videos

Cel mai mare experiment din istoria omenirii

Experimentul secolului ar putea demonstra geneza omenirii
CERN, cea mai importanta institutie dedicata cercetarii originilor materiei, a instalat intr-un tunel cu o lungime de 27 de kilometri aflat la granita dintre Elvetia si Franta, un dispozitiv care cantareste 12.000 de tone. Atlas - cel mai mare si mai puternic detector de particule creat vreodata, are ca principal component un urias magnet de 2.000 de tone, 16 metri inaltime, 17 metri latime si 13 metri lungime.
Nu mai putin de 20 de state finanteaza proiectul LHC (Large Hadron Collide), care a presupus o investitie de 5,4 miliarde de euro.

Experimentul va avea loc la o adancime de 92 de metri sub centrul de cercetare situat in apropiere de Geneva. In camera de comanda a detectorului Atlas, 1500 de cercetatori sunt antrenati sa prelucreze milioanele de informatii care sunt transmise in fiecare secunda.
Tunelul gigant a fost construit la 100 m sub pamant si ar trebui sa permita cercetatorilor sa descopere cele mai pretioase secrete ale materiei, precum si raspunsuri la intrebari care asteapta de decenii sa fie elucidate.
Directorul general al CERN, Robert Aymar, catalogheaza drept un paradox faptul ca pentru a studia cele mai mici particole, ai nevoie de cele mai mari instalatii.

Este departe vremea cand Marie Curie si Louis de Broglie (cei care au stat la originea crearii CERN in anul 1949) faceau experimente pe un colt de masa intr-un laborator modest. Cu LHC, cel mai mare generator construit vreodata, cifrele dau fiori. Nu mai putin de 70.000 de tone de material (de patru ori mai mult decat cel folosit la construirea Turnului Eiffel) au fost asamblate cu o precizie milimetrica la o adancime de 100 metri sub pamant. Cei 1.746 de magneti conductori sunt mentinuti la minus 271,3 grade celsius, temperatura apropiata de zero absolut.
In jurul tunelului gigant se afla patru imense detectoare (Atlas, CMS, Alice, LHCB), in care se produc coliziuni intre fascicole de protoni sau ioni de plumb. In urma violentei socului, se va degaja o energie de 14 TeV, energie inca neatinsa vreodata de un accelerator. Protonii se vor dezintegra intr-o multitudine de particule, precum in faimoasa "Particula lui Dumnezeu", care nu a fost observata niciodata.

Atlas, veritabila catedrala a stiintei, are un diametru de 25 de metri, o lungime de 46 de metri si o greutate de 7.000 tone. Este o bobina enorma construita dintr-o multitudine de magneti si instrumente de masura unite prin fire, a carei gaura poate concura cu Arcul de Triumf.
"Camerele de supraveghere ne arata ca vizitatorii care ajung aici pentru prima oara sunt de-a dreptul uimiti pentru ca trebuie sa foloseasca ascensorul", marturiseste un inginer al CERN.
Si asta nu e tot. Sute de milioane de coliziuni ale LHC care se vor produce in cateva secunde, se vor intoarce, generand fiecare alte milioane de reactii.

Primele descoperiri despre “Particula lui Dumnezeu" sau misterioasa noastra materie, care reprezinta 23% din masa Universului, nu sunt asteptate mai devreme de sfarsitul anului 2009.
Asa cum precizeaza Philippe Lebrun, seful departamentului tehnologic al acceleratorului CERN, "vor fi necesare mai multe luni inainte ca masinaria sa ofere rezultate concrete".
Robert Aymar spera insa ca LHC sa permita fizicienilor sa descopere "lucruri la care nu ne asteptam". Aymar da ca exemplu microscopia optica, care a dus la descoperirea globulelor rosii si a celulelor fara de care nimeni nu poate exista.

In cazul unui esec al experimentului de miercuri, efectele ar putea contribui la sfarsitul lumii, dupa cum recunosc o parte dintre oamenii de stiinta participanti la proiect. Daca va fi un succes insa, rezultatele sale vor fi cel putin la fel de importante ca primul pas al omului pe Luna.
CERN reuneste 25 de tari europene, iar principalii contribuitori la acest proiect sunt Germania, Marea Britanie si Franta.
https://sites.google.com/site/elvetiacern
Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/CERN

------------------------
“Experimentul Cern”,
(Continuarea Experimentului ‘Philadelphia’ și a ‘Proiectului Montauk’)

Scrisoarea unui fizician de la CERN :

” Am făcut ceva ce nu trebuia să facem”
Umbre şi siluete au apărut în Accelerator

Vă rog să luaţi aminte la următoarele:
1 – Încalc legile internaţionale privind obligaţiile contractuale şi secretul de serviciu publicând aceste informaţii.
2 – Nu am să vă divulg locaţia mea întrucât ştiu că orice încercare să dovedesc ceea ce am văzut sau la ce am luat parte va rezulta în exterminarea mea imediată şi definitivă.
„ Numele meu este Dr. Edward Mantil şi eram (teoretic încă sunt) fizician la CERN, situat în Geneva, Elveţia. Sunt specializat în cercetare subatomică şi a particulelor, cu precădere interacţiuni de tip quark. Cu alte cuvinte, studiez particule minuscule şi felul în care interacţionează între ele la viteze foarte mari. Până Joi 15 Ianuarie 2014 eram un om de ştiinţă absolut normal care lucra în campusul de la CERN. Majoritatea oamenilor de ştiinţă implicaţi în aceeaşi branşa de cercetare ca şi mine locuiesc aici în campusul CERN din Geneva şi ies foarte rar, doar ca să mai socializeze şi ocazional să-şi viziteze familiile.
Majoritatea dintre dumneavoastră, care aţi auzit de CERN, cu siguranţă aţi auzit de LHC (Large Hadron Colider) Gigantul Accelerator de Particule, cel mai mare instrument ştiinţific, cu un diametru de peste 20 de mile care se întinde pe teritoriul a două ţări (Elveţia şi Franţa). Opinia publică a fost informată cum că ar fi fost construit cu costul a zeci de miliarde de Euro în scopul de a studia cum a luat naştere Universul şi ca, coliziunile care au loc înăuntrul acceleratorului ne permit nouă să ne facem o oarecare părere despre un anume fenomen, care poate fi observat doar atunci când particulele interacţionează între ele la viteze foarte mari. Acesta NU este motivul pentru care a fost creat acceleratorul, şi nici lucrul care s-a făcut cu această maşinărie de la pornirea ei. Scopul principal al CERN când a construit acceleratorul a fost să, ei bine să deschidă un portal. Daţi-mi voie să vă explic: Ideea de portal a luat naştere în ani 1960.
După ani de zile de încercări în a ascunde fenomenul OZN, incluzând o scară largă de interacţiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la Roswell şi Bătălia pentru Los Angeles înainte de asta, guvernele Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţa, au decis să-şi unească forţele în speranţa de a înţelege ce sunt mai precis aceste obiecte neidentificate. Ideile erau împărţite. Sunt oare OZN urile de pe altă planetă? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur şi simplu isterie şi deziluzie în masă cauzată de o imaginaţie mult prea bogată a oamenilor care erau făcuţi pe ei de frica de comunişti şi tehnologiile lor? Nu nu erau nici una din toate acestea. Universul nostru nu este decât o pagină dintr-o mare carte. Gândiţi-vă la o carte închisă care stă pe o masă: vedeţi fiecare pagină cum vine una peste cealaltă legate între ele de spatele dintre cele două coperţi. Universul nostru este doar un pagină într-o vastă şi atotcuprinzătoare carte. Şi pagina noastră nu este nici pe departe singura cu bogăţii, gândire şi civilizaţie în ea. Fiecare pagină din carte reprezintă o altă dimensiune şi fiecare are semnătura ei unică, propria ei istorie, şi felul ei unic de diferenţiere de celelalte pagini. Nici o pagină nu a fost făcută să interacţioneze una cu cealaltă la fel cum nici cerneala nu se scurge de pe o pagină pe cealaltă într-o carte normală. Fiecare pagină, un Univers de sine stătător.
După câţiva ani de calcule matematice şi flote întregi de oameni de ştiinţă care lucrau sub ameninţarea exterminării dacă divulgau informaţii despre munca lor, ideea de carte a luat naştere. Deşi mulţi nu erau de acord, calculele matematice susţineau ideea de carte, şi tot matematică arată că era imposibil ca o pagină să interacţioneze cu cealaltă. Asta până în ani 1980. După miliarde de dolari investiţi în cercetări în jurul anilor 1980, a luat naştere ipoteza că dacă am folosii destulă energie, şi destulă forţă, concentrate spre un punct mic (de mărimea unei împunsături de ac), teoretic am putea străpunge pagina şi am putea trage cu ochiul la pagina vecină. Am putea deschide o uşă din universul lor spre al nostru. Când FAMILIA (numele de cod al grupului de oameni de ştiinţă care sunt la conducerea fiecărui departament de cercetare de la CERN) a văzut prezentarea iniţială în Martie 1981, multe din tematicile expuse au adus îngrijorări grave în ceea ce priveşte ramificaţiile deschideri unui astfel de portal. Însă în numele ştiinţei, FAMILIA a decis să împartă aceste informaţii cu guvernul care le finanţa constant cercetările. La o întrunire ce a avut loc în Luxemburg, şefi de state ale noii formate Uniuni Europene, împreună cu Statele Unite şi China, le-au fost prezentate planuri pentru construirea unei maşinări colosale care ar fi în stare să deschidă un portal pe care l-am putea închide la discreţie apoi. Portalul s-ar deschide şi nivelurile de energie ar fi măsurate pentru a demonstra că CERN şi-a îndeplinit sarcina, şi apoi portalul va fi închis. Deschis – Închis, simplu şi atât.
Liderii guvernelor au început să arunce cu fonduri interminabile către FAMILIE şi către CERN în speranţa de a înţelege ce fel de putere se găseşte în alt Univers. Gândiţi-vă la câte posibilităţi, surse de energie interminabile, mai rapide decât viteza luminii, armament care ar putea şterge distruge inamicii cu uşurinţă. Posibilităţile pentru putere erau de-a dreptul copleşitoare. Aşa că publicului i s-a servit o poveste („înţelegerea universului”) şi doar Familia şi Guvernele ştiau adevărul. Majoritatea fizicienilor de la CERN erau ţinuţi în ignoranţă totală despre adevăr, la urma urmei acceleratorul îşi îndeplinea funcţiunile normale şi interacţiona particule pentru vânătorii de fânaţe dornici să profite de asta. Însă teste pentru atingerea scopului ascuns erau făcute numai în prezența ta Familiei şi câţiva fizicieni selectaţi. Eu sunt membrul Familie în divizia mea. Logic Familia iniţială s-au pensionat sau am mai şi murit din ei, dar există exista acum o generaţie nouă, mai tineri şi mai dornici de afirmare, şi consecinţele acestui fapt au fost şi sunt în continuare dezastruoase. Şi acum că v-am făcut această mică prezentare, permiteţi-mi să vă explic ce s-a întâmplat joia trecută. Era o zi normală cu acceleratorul programat să execute 2 coliziuni, una la 9 AM şi una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect şi experimentele au fost catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni întregi şi grupul general al cercetătorilor au fost foarte mulţumiţi de munca lor.
În jurul ore 7 PM majoritatea echipei de cercetători eliberase deja camera de observare, şi acceleratorul fusese pus on modul stand-by. În timp ce cameră de observare se golea, dispozitivul de identificare pe care îl aveam la brâu a început să vibreze şi pe ecranul acestuia a apărut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau să facă. M-am uitat cu coada ochiului şi am zărit pe Dr. Celine D’Accord, un al membru al Familiei şi şef al departamentului de fizica plasmei. Şi ea se uita la dispozitivul de identificare şi la fel avea scris „Living Room”. Amândoi am înţeles despre ce era vorba şi am plecat. „Living room” (Sufrageria) era o cameră mare din incinta situată în Sectorul A. Camera nu ieşea în evidenţă cu absolut nimic, părea perfect normală. Asta era şi ideea ca să ascunzi intenţiile adevărate. Dacă ne-am fi întâlnit în vreo cameră secretă pe la subsol am fi ridicat suspiciuni de fiecare dată când am fi mers să facem un experiment. În time ce Celine şi cu mine ne îndreptam spre accelerator în Sectorul A, aerul rece al Elveţiei mi-a atins faţa şi m-a înviorat în timp ce traversam campusul. Noaptea era extrem de senină, şi acest factor îmi mărea şi mai mult suspiciunile. Mereu făceau aceste experimente în nopţi senine ca aceasta. Am intrat în Sectorul A şi ne-am îndreptat către clădirea principală. Uşile s-au deschis cum ne-am apropiat şi am făcut drumul spre lifturi pe întinderea largă a holului cu tavane boltite.
Semnalul transmis de dispozitivele noastre de identificare a făcut ca uşile liftului să se deschidă automat înainte ca să apăsăm măcar pe buton. Cum am intrat înăuntru uşile s-au închis şi liftul a plecat. „Nu o să mă obişnuiesc niciodată cu faza asta” a spus Celine, referindu-se la gradul ridicat de automatizare al clădirii. Fusesem programaţi la o întâlnire în „Sufragerie” şi clădirea ştia asta, aşa că toate luminile se aprindeau pe unde era şi uşile se deschidea ca să ne arate calea. Miracolul tehnologiei. Am ieşit din lift şi ne-am îndreptat spre camera de consiliu, odată ajunşi uşa s-a închis în spatele nostru şi înăuntru era adunată toată „Familia”. În capul mesei era „Father” (Tatăl), o tânără şi ambiţioasă fiziciană pe nume Sandra O’Reilly, desemnată „Tatăl”, întrucât treaba ei era să dea ordine „Familiei” cu privire la aceste experimente clandestine. Atmosfera în cameră nu era niciodată una tensionată, ba mai degrabă una de entuziasm controlat. Familia încercase acest timp de experimente la fiecare 6 luni în ultimii 10 ani şi nu au avut mare succes în tot acest timp. Avusesem mai mulţi „Taţi” de atunci, începând cu marele Dr. Bertramberg până la mai puţin cunoscutul, şi mereu băut Dr. Yao, toţi au eşuat să îndeplinească ceea ce Familia iniţială şi-a propus. Miliarde au fost cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis.
” În seara asta încercăm cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anunţat Tatăl.
Anunţul ei a făcut linişte în sală. Membrii familiei se uitau unul la altul, unii entuziasmaţi, alţii foarte îngrijoraţi, însă toţi cu o senzaţie generală de neîncredere. ” Ultimele 4 încercări au fost între 10-20 Tera Electron Volts, nu am încercat niciodată nimic la o putere atât de mare! nu ştim dacă maşinăria poate suporta un test de o astfel de magnitudine” a protestat Dr. Akava, şeful Matematică Fizică şi al Departamentului care era în măsură să spună dacă 40 Tera Electron Volts era sau nu posibil şi se putea desfăşura în siguranţă. ” Am analizat toate consecinţele posibile, şi deşi vă trebui să folosim dublul de energie din Reţea, Guvernul Elveţian a fost informat şi au fost de acord să coopereze,” a răspuns imediat Tatăl. Tonul ei liniştit şi controlat ajută mult la detensionarea situaţiei. M-am uitat spre Celine care în tot acest timp a tot scris nişte calcule pe o bucată de hârtie, după care s-a ridicat de pe scaun şi a spus ” Tată, chiar dacă am încerca să atingem 40 TeV, calculele matematice ne arată că aşa ceva nu este posibil! Aşa putem să dăm acceleratorul la maxim pur şi simplu şi să sperăm la ce e mai bine!”. ” Mai ai şi alte obiecţiuni pe care doreşti să le consemnăm înainte de a începe experimentul?” a întrebat Tatăl, ignorând complet încercările disperate ale lui Celine. Apoi Tatăl s-a uitat la toţi să se asigure că nu cumva să mai aibe careva obiecţiuni. ” Excelent, atunci vom proceda la efectuarea experimentului, toţi să fiţi prezenţi la ora 22.00 în camera de control” a anunţat Tatăl şi toată Familia s-a ridicat de la masă şi a părăsit „Sufrageria”.
Nimeni n-a mai scos un cuvânt, am plecat în linişte deplină, ne-am îndreptat spre lift, şi am ieşit din clădire în răcoarea aerului elveţian.
Dacă acceleratorul nu ar suporta voltajul de electroni, ar putea deveni instabilă şi să se distrugă, dar fiind îngropată în pământ ar fi evitată o catastrofă. Nu ar exista pierderi de vieţi omeneşti, însă Acceleratorul de Particule ar fi distrus şi miliarde de dolari în finanţări ar fi pierdute. De cealaltă parte, dacă experimentul ar fi un succes şi am deschide un portal, am putea apoi oare să închidem ceva care funcţionează la 40 de Tera Electron Volts? Calculele noastre susţineau 10 TeV, 20 TeV, la naiba hai să zice şi 30 TeV, dar nimeni nici nu a îndrăznit măcar să treacă vreodată peste. Oricum, aici rolul nostru de oameni de ştiinţă s-a terminat şi regretabilul rol de experimentatori în secret a început. Tot ce puteam face era să spunem DA. La orele 22.00, împreună cu Familia şi câţiva alţi angajaţi CERN care ştiau despre adevărata natură a experimentului, am început marele nostru experiment.
„Începeţi” a fost singurul ordin pe care l-a dat Tatăl. Membrii Familiei s-au pus la posturile lor pentru a acţiona acceleratorul, şi astfel fatidicul experiment a început.
” Eliberaţi prima probă de particule” s-a ordonat. La câteva secunde după, sunetul gazului intrând în accelerator s-a auzit. Gazul şi-a început cursa de 20 de mile în jurul acceleratorului câştigând din ce în ce mai multă viteză. ” Eliberaţi a doua probă de particule” şi un alt sunet de gaz intrând în accelerator s-a auzit circulând în direcţia opusă faţă de primul. Ambele câştigând viteza, circulând din ce în ce mai rapid, apropiindu-se de viteza luminii. Ca doi alergători alergând pe o pistă circulară din direcţii opuse., neatingându-se unul pe celălalt. ” Tată, ne apropiem de 30 TeV” a spus unul dintre membri. „Excelent, măriţi energia la 35 de TeV în următoarele 3 minute”, s-a auzit comanda Tatălui dându-ne mari fiori. Dacă era să se întâmple ceva acum se va întâmpla. „Mărim la 35 de TeV” s-a auzit anunţul pe sistemul intercom.
Cu toţi am continuat să ne uităm unul la celălalt, îngrijorarea noastră crescând din ce în ce mai mult. „Ajungem la 38 TeV” alt anunţ s-a auzit. Însă nimic, nici o explozie, nici o eroare catastrofală, nimic. Teoretic acum 40 TeV era posibil, dar nicidecum indicat, totuşi la 38 TeV, nici un semn de deteriorare structurală nu a fost observat, nimic. „S-a atins 40 TeV”. Ne-am uitat unul la celălalt uimiţi. Am reuşit ceea ce credeam imposibil: 40 TeV de energie împingea acum particulele în accelerator şi puteam să controlăm această putere. „Când doi nori de particule au trecut unul pe lângă celălalt râzând, am realizat cu toţi că urmează să se întâmple ceva diferit. Dintr-o dată temperatura în cameră a început să crească, simţeam cum se încălzise dintr-o dată, şi prima reacţie a fost de panică. ” OPRIŢI ACCELERATORUL” s-a auzit o exclamaţie de la un membru al Familiei. „Maşinăria se încălzeşte, o explozie este iminentă” a continuat. „Aşteptaţi” a spus Tatăl, ochii ei sclipeau de la monitorul calculatorului din faţa ei „uitaţi-vă la indicatorii de temperatură, nu este nici o schimbare, totul pare normal!”
Cu toţii ne-am uitat la cel mai apropiat panou de control şi toate arătau că totul este în regulă, cu excepţia faptului că termostatul din cameră acum arată 35 de grade Celsius şi când începusem erau 20 de grade, ce să însemne asta?
„ÎNCEPEŢI SECVENŢA DE COLIZIUNE” a strigăt puternic Tatăl în microfon. „Coliziune în 4…3…2…” vocea automatizată de la intercom s-a auzit. „1…” şi o lumină orbitoare a umplut camera, nu se mai întâmplase niciodată aşa ceva. Temperatura a căzut iar la 20 de grade, şi lumina ne orbea efectiv, nu ne puteam vedea nici mâinile lipite de faţă. Dintr-o dată s-a auzit un ţipăt înspăimântător, ca şi cum cineva era bătut groaznic, urmat de o tăcere de mormânt şi apoi întuneric beznă. „Este toată lumea OK?” se auzea Celine din cealaltă parte a camerei, „Sunt bine!” am răspuns eu.
“Sound off!” “Mantill, code: Fam-0113? “D’Accord, Code: Fam-0115? “Chung, Code: Fam – 0114? , membrii Familiei prezenţi au început să-şi strige numele şi codurile aferente în timp ce ochii noştrii începeau să se adapteze la întunericul care se lăsase în cameră.
Cu un sunet puternic, lumina roşie de urgenţă a început să lumineze camera intermitent. Puteam să vedem umbre în accelerator dar nimic cunoscut nouă. Deja trecuseră aproximativ 2 minute de când întunericul cuprinsese camera şi nici unul din noi nu auzise pe Tatăl să-şi fi strigat numele şi codul. „Unde este Tatăl: a strigat Dr. Chang. Cu toţii ne-am întors spre scaunul unde stătea Tatăl şi puteam vedea o umflătură pe scaun da dar nu pe ea (ca şi cum se evaporase din haine). Am reuşit să ajung la panoul de control şi să deschid ieşirea de urgenţă şi am ieşit pe coridorul de urgenţă până la lumina de siguranţă şi am aprins lumina şi din nou camera de control s-a luminat. Mă luase panica că nu ştiam ce s-a întâmplat cu Tatăl şi am fugit repede înapoi în cameră.
Toţi colegii mei erau complet uimiţi, nimic în cameră nu era modificat, toate erau la locul lor, şi temperatura revenise la normal. Cu toate astea, pe scaunul unde era Tatăl era doar o grămadă de haine şi efecte personale ale acesteia. Celine a alergat repede spre scaun şi a început să răvăşească hainele şi efectele personale în disperare: „A dispărut!!! toate lucrurile ei sunt aici, bijuteriile, hainele, ID ul…absolut tot!”. Unde stătuse Tatăl acum erau doar lucrurile ei. A dispărut pur şi simplu. „