Adrian Papahagi: Despre claritatea morala. Razboi Ucraina

Am scris ieri seară un text în care ceream din nou, spre exasperarea previzibilă a unora, claritate morală.

Spuneam, pe scurt, cu aluzie la două dispute recente fără legătură între ele (sau nu?), că oricâte păcate ar avea tinerii (legionari sau nu) torturați la Pitești în 1949-1952, sau ucrainenii "denazificați" de Putin, în condițiile date ei sunt victime, iar securiștii și invadatorii ruși sunt călăi.

Ei bine, această postare perfect decentă, chiar dacă pe alocuri polemică, a fost raportată de noii snowflakes ("liberali", "conservatori", de "dreapta", vezi Doamne). Astfel, sunt din nou blocat 30 de zile pe contul personal (aici pot încă să scriu de pe alt cont).

Notez melancolic evoluția ideologică a delatorilor mei: la început mă blocau pesediștii și useliștii, apoi progresiștii din zona USR-LGBT, acum sunt vânat de "conservatorii" care țipă că "claritatea morală" e un concept totalitar, iar eu sunt un polițist al gândirii.

Și fiindcă tot m-am apucat să scriu pe-ndelete, iată ce are de spus Horia-Roman Patapievici despre claritatea morală, conceptul care i-a supărat atât de mult pe unii foști amici:

"În fine, al patrulea motiv al asimetriei de percepție morală între comunism și fascism asupra căruia doresc să vă atrag atenția este un fel de lipsă de claritate morală a oamenilor de azi cu privire la raporturile dintre nemulțumirile lor față de societatea în care trăiesc și imaginea idealizată pe care continuă să o aibă în privința defunctelor societăți comuniste.

Ce vreau să spun? Criticarea situației de fapt în vederea îmbunătățirii de drept a vieților noastre este un lucru și dezirabil, și legitim. Nu am obiecții nici la critică, nici la construirea unor comparații care să facă judecățile critice mai pertinente. Ce NU mi se pare legitim, ba găsesc chiar moralmente respingător, este adoptarea de către criticii de azi ai societății capitaliste a acelui tip de critică pe care călăii comuniști au făcut-o victimelor capitaliste, pentru a le putea persecuta și ucide în mod justificat și cu conștiința împăcată. [...]

Criticarea capitalismului e bună; dar criticarea capitalismului dinspre socialism, dincolo de faptul că e o eroare categorială, e semnul unei lipse de claritate morală."

(Horia-Roman Patapievici, "Memoria divizată", în A. Pleșu, G. Liiceanu, H.-R. Patapievici, O idee care ne sucește mințile, București: Humanitas, 2014, pp. 120-21)

Probabil că, atunci când am vorbit pentru prima oară despre "claritate morală", iritat de atitudinea unor foști amici față de invazia rusească din Ucraina, aveam în minte și acest pasaj.

În orice caz, el este pertinent pentru discuția noastră și pentru disputele stârnite în spațiul public recent.

Reformulând și simplificând, aș putea spune:

- E legitimă critica Occidentului (și eu am criticat adesea, de pe poziții creștine, derivele stângiste din SUA și UE), dar dacă o faci de pe pozițiile lui Putin, ea e lipsită de claritate morală. Dacă găsești fascistă acțiunea majorității guvernelor democratice în perioada pandemiei, dar nu te interpelează invazia fascistă a lui Putin, suferi de neclaritate morală.

Dacă, pe fundalul crimelor lui Putin, tu critici doar bâlbele lui Biden, van der Leyen sau Macron, suferi de neclaritate morală (sau de lipsă de discernământ). Mai grav chiar, faci jocul lui Putin, subminând încrederea românilor în partenerii lor din UE și NATO.

- Este legitimă critica legionarilor, că au fost criminali adevărați sau simpli studenți exaltați de o ideologie sinistră la modă, dar nu dacă o faci de pe pozițiile Securității, cum au făcut-o domnii Hodor și Demetriade, care mai nou apără din nou versiunea Securității comuniste asupra istoriei anilor 40-80.

Asta e toată discuția, nimic infamant, ci ceva principial, articulat, onorabil, justificabil.

Suficient însă pentru ca tocmai aceia care denunță derive tiranice în aceste considerații de bun simț să-mi închidă din nou, fără jenă, gura, la fel ca "progresiștii toleranți" odinioară.

Asta este, am ales libertatea, independența și adevărul, deci se vede treaba că trebuie să suport cenzura tuturor taberelor, atunci când îndrăznesc să le tulbur convingerile și să le expun confuzia, mai mult sau mai puțin deliberată și deci moralmente vinovată.