Povestea sărăciei din comunism(Sau cum s-a prăbușit Uniunea Sovietică pentru că nu avea pâine)

Povestea sărăciei din comunism
(Sau cum s-a prăbușit Uniunea Sovietică pentru că nu avea pâine)

Oamenii uită greutățile economice trăite în comunism. Uneori uită cu multă insistență. Unii ajung să deplângă prosperitatea din comunism.

Scriu acest text pornind de la o observație empirică, departe de rigorile unui studiu adevărat.

Dar chiar așa a fost? Chiar atât de bine se trăia atunci?

Acum câteva zile mi-au căzut ochii pe un documentar. Filmul a fost găsit pe rafturile Agenției Naționale ale Arhivelor din Moldova și promovat de neobositul director al Agenției, domnul Igor Casu. Vi-l recomand. Nu este un simplu documentar. Este lecitină pură pentru cineva care a uitat de sărăcia din comunism.

Este produs în 1986, a fost filmat în satul Gura Galbenei, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, fosta Uniune Sovietică. Este un crâmpei de istorie care ne ajută să vedem astăzi sărăcia de ieri.

Documentarul este semnat de Boris Vieru, cel care a pornit de la o întrebare simplă: de ce fug tinerii din satul sovietic Gura Galbenei?

Rând pe rând eroii îi răspund la întrebare. Iar totul pare să se reducă la... sărăcie. Sărăcia cvasigenerală.

O să descoperiți în documentar drumuri distruse, o lume cenușie, un sat care se golește, lipsuri multe în ciuda faptului că pe hârtie Colhozul este milionar.

Știți ce m-a șocat? Că oamenii se plâng că nu au nici măcar pâine!!!

Republica Sovietică Moldovenească, o zonă prin definiție agrară, nu are suficientă pâine ca să hrănească oamenii.

Am pus doar o secvență scurtă din documentar aici ca să vedeți cu ochii voștri și să auziți cu urechile voastre mărturiile care ne vin din acele timpuri.

Aflăm de la ei că în Uniunea Sovietică pâinea nu ajungea la toată lumea. Că oamenii stăteau 3-4 ore la cozi uriașe și nu reușeau să cumpere.

Aflăm și că atunci când găseau pâine, aceasta era de proastă calitate.

Nu doar pâinea lipsea. Lipsea infrastructura. Imaginea mașinii care nu reușește să iasă din noroi în plină localitate este tipică drumurilor acelor vremuri.

Tinerii care rămâneau în sat se distrau jucând jocuri de noroc ori bând alcool, spune cu o jumătate de gură un tânăr cu un început de mustață.

Găsiți linkul documentarului în comentarii. Acum trebuie să-l pun în context.

Lipsei pâinii a dus la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Jurnalistul rus Alexei Pivovarov prezintă această concluzie într-un alt documentar. Pivovarov vorbește cu o serie de specialiști, demnitari și explică niște lucruri simple în esență.

URSS a fost o catastrofă economică. ”Sovieticii” nu aveau nicio tragere de inimă să muncească pentru ca afacerile să meargă bine în țară. Ce să vezi, în comunism nu existau afaceri.

Țăranii nu aveau nici ei terenurile lor ca să le pese și păcăleau munca. Prin urmare, producția agricolă era proastă și foarte proastă.

Eficiența muncii în condiții de frică și teroarea Gulagului este scăzută, spune Pivovarov. URSS nu a fost o economie strălucită pe vremea lui Stalin. Iar pe vremea lui Hrușciov, Brejnev, iar mai apoi Gorbaciov Uniunea Sovietică era ținută în viață doar de petrol.

Ca să hrănească poporul, Uniunea Sovietică vindea petrol. Mult, foarte mult petrol. Apoi cumpăra grâu din afară. Mult, foarte mult grâu.

Într-o bună zi petrolul s-a ieftinit, iar URSS nu a renunțat la proiectele megalomane și nici la războaie. Așa s-au instalat și mai mult lipsurile.

Fără pic de mâncare, magazinele s-au transformat în muzee. Oamenii erau disperați și în pragul foamei. Uniunea Sovietică aproape că a intrat în faliment. Ca să nu se prăbușească în haos, a trebuit să se împrumute de la guvernele occidentale ”decadente”, dar cu economii funcționale. Guvernele străine au acceptat să dea bani, ajutoare. Au cerut însă reforme și democrație.

Ca urmare a lipsei pâinii, URSS s-a dezmembrat, iar moștenitoarea s-a numit Federația Rusă, spune Pivovarov. Am pus și linkul acestui documentar în comentarii.

Acum vă rog să-mi răspundeți la o curiozitate? Există printre cei care mă citesc oameni care cred că în comunism am dus-o mai bine? Cum argumentați după ce vedeți ce spun martorii acelor vremuri?

Și mai vreau să știu ceva. Mă interesează mult aspectul psihologic al uitării.
De ce se lasă unii seduși de nostalgie, de acest sentiment dulce care elimină amintirile dureroase și le lasă pe cele frumoase, plăcute? De ce unii uită cu insistență că în comunism nu aveau nici măcar pâine?