Premium Only Content

Timisoara, noaptea de 21/22 decembrie 1989
Înregistrarea video care urmează a fost filmată în noaptea de 21-22 decembrie 1989 în Piaţa Operei şi parţial în interiorul clădirii Operei, unde se afla comitetul revoluţionar numit Frontul Democratic Român. Înregistrarea s-a făcut cu intenţia de a se trimite apoi caseta la Consulatul Iugoslav, pentru a se face cunoscute lumii evenimentele din Timişoara. Celor din piaţă li s-a spus că se face o filmare, îndemnuri precum “pancardele sus” sînt anume ca să iasă bine filmarea, dar datorită întunericului calitatea imaginii nu este prea bună. În interiorul Operei se citesc liste cu persoanele despre care se primiseră informaţii că au murit, în unele cazuri informaţiile puteau fi greşite.
Caseta respectivă nu a mai ajuns la Consulatul Iugoslav. George Ardelean s-a dus cu maşina pînă la Consulat, dar lîngă acesta erau nişte maşini cu persoane în ele, posibil securişti. În aceste condiţii, dl. Ardelean nu a mai riscat şi n-a mai încercat să dea caseta consulului, mai ales că la Consulat era întuneric, nici nu era sigur că se afla cineva înăuntru.
Transcriere înregistrare și comentarii: https://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/26/timisoara-noaptea-21-22-decembrie-1989-video/
Alte înregistrări audio și video din revoluția din Timișoara: https://mariusmioc.wordpress.com/revolutia-din-timisoara-in-inregistrari-audio-video/
Documente despre revoluția din Timișoara: https://mariusmioc.wordpress.com/documente-despre-revolutia-din-timisoara/
Analize despre revoluția din 1989: https://mariusmioc.wordpress.com/analize-despre-revolutia-din-1989/
-
1:30:36
Chicks On The Right
4 hours agoDallas ICE facility attack, Dems stoke violence, JD shines in latest speech, Tucker and the Jooos
36.7K11 -
LIVE
LFA TV
17 hours agoBREAKING NEWS ALL DAY! | THURSDAY 9/25/25
3,803 watching -
1:27:45
Game On!
22 hours ago $0.95 earnedThursday Night Football SHOWDOWN! Seahawks vs Cardinals Divisional CLASH!
61.4K4 -
28:53
Clownfish TV
1 day agoYouTube ADMITS They CENSORED Conservatives! What Else is Google Hiding?! | Clownfish TV
61.9K51 -
40:15
NAG Daily
16 hours agoThe Rezendes Rundown Ep. 19 - Mad Bad Science
28.1K5 -
31:57
Uncommon Sense In Current Times
19 hours ago $0.78 earnedThe DEI Housing Hoax | Dan Huff on Zoning, Manufactured Crisis & the War on Suburbs
33.4K3 -
2:55
From Zero → Viral with AI
1 day ago $0.47 earnedAI Misconceptions: Why Small Businesses Hold the Real Advantage 🚀
27.9K1 -
1:59:26
BEK TV
1 day agoTrent Loos in the Morning - 9/25/2025
29.8K -
2:39
The Official Steve Harvey
1 day ago $0.91 earnedThese books didn’t just change my mind, they changed my life. 📚💯
27.4K -
1:35:35
Investigate Everything w/ Brian O'Shea
16 hours agoPart 1: "Evil & Logistics: Why is the Left So Good At Both” w/ Brian O’Shea & Bill Stebbins
29.8K6