Demostene Andronescu - PROFESOARA

PROFESOARA
de Demostene Andronescu

În memoria profesoarei Floricica Demetrescu

Plecată peste carte pari o floare
Ce-și scutură polenul la picioare,
Pari crin cu cupa plină de dureri,
Puțin mai veșted astăzi decât ieri.

Și ochii tăi adânci, doi stropi de cer,
Par nestemate pe un giuvaer
Ce mai păstrează-n licuri și-n răsfrângeri
Luminile aprinse-n ei de îngeri.

A fost o vreme când și tu visai
Sub candelabrul nopților de mai
Și când și sufletu-ți, azi trist și veșted,
Se-nfiora din tălpi și până-n creștet
Și-nfrigurată te-așteptai mireasă,
Ca orice floare ce se vrea culeasă.

Dar anii au trecut stufoși și grei
Și visul tău brodat din funigei
S-a destrămat, și-a risipit misterul,
Îmbogățind cu înc-o taină cerul;

Iar tu, chemându-ți din înalt ereții
Și dând cuminte alte rosturi vieții
Te risipești petală cu petală
Și, ca o candelă-ntr-o catedrală,
Împarți sfios celor din jur lumină,
Sărmană profesoară de latină!