Premium Only Content

Ereticul Siluan al Italiei,ereziile ECUMENISM, UNITATE IN DIVERSITATE. Ecumenismul RESPECTULUI 2016
Ereticul Ecumenist Siluan al Italiei si ereziile ECUMENISM, UNITATE IN DIVERSITATE. Ecumenismul RESPECTULUI si Famila "crestina" (Traditioasa Ecumenista) din Curvie MIXTA, publicata 10 noiembrie 2016
Scola către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei: „Avem nevoie de un nou ecumenism al poporului”
Cardinalul Scola:
"Avem o temă cu totul nouă de dezvoltat în interiorul realității ecumenice și de imaginat cu foarte mare creativitate. Nu putem practica un ecumenism care nu este un ecumenism al poporului cu adevărat misionar. Deci chiar în stare să se întoarcă să vorbească inimii tuturor cetățenilor europeni în diversitatea lor. Suntem chemați la un ecumenism de bază, ecumenism al poporului. Asta nu exclude munca necesară comisiei dogmatice/doctrinale. Ecumenismul acesta de bază al poporului care trebuie să ne vadă profund nerăbdători pentru unitate chiar și prin intermediul alegerilor practice care nu implică, lăsând la o parte problemele dogmatice, care nu implică renunțarea la ritualuri, veșminte, mod de viață, chiar implică să trăiești toate acestea ca o pluritate/mulțime/divesitate în unitate, care trebuie să ducă la o mai mare eficacitate și să ia caracterul unei propuneri fascinante care să atingă inima.
Am învățat că este ca și cum Dumnezeu ne-ar juca o glumă şi ne obligă la ecumenism, la dialogul religios punând înainte tot ce este important în viața fiecărui bărbat, fiecărei femei: punerea în față a iubirii tensionează mișcarea reciprocă, dar, de asemenea, dă naștere educației așteptate ca una dintre datele constitutive ale experiențelor tuturor. Din punctul ăsta de vedere, dorințele noastre ne depășesc din toate părțile pentru că problema nu se rezolvă din multele vorbiri …
Ecumenismul, într-o cununie mixtă se practică în casă în toate zilele. Se practică în modul în care se iubesc, deci ne respectăm pe unii pe alții, ne respectăm unii pe alții și în tradiții, și în modul de a educa copiii. Deci familia este lucrul cel mai decisiv în această societate, și în mod particular, este chiar și la nivelul ecumenismului."
===Cardinalu "binecuvanteaza" adunatura popilor ecumenisti "orthodocsi"
>>>chiesadimilano.it/news/chiesa-diocesi/scola-alla-diocesi-ortodossa-romena-ditalia-occorre-un-nuovo-ecumenismo-di-popolo-9600.html
-
5:48:05
SpartakusLIVE
8 hours agoWZ Solos || GCX St. Jude Charity Marathon @ 8PM EST
24.7K -
4:27:47
elwolfpr
6 hours agoThe Reaper Returns: I’m Back, Baby!
15.3K1 -
3:02:07
TinyPandaface
5 hours agoYour FACE is a Gaming Channel! | BIRTH - Part 1
15K -
1:49:18
FreshandFit
7 hours agoLauren Southern Accuses Tate Of Abuse!
50.9K67 -
3:40:06
Toolman Tim
3 hours agoDOOM: Dark Ages - First Runthrough | Gaming Thinktank
16.6K1 -
2:52:05
TimcastIRL
6 hours agoBREAKING: Trump DOJ FIRES Epstein Prosecutor, James Comey's Daughter Amid Controversy | Timcast IRL
237K112 -
3:23:07
Barry Cunningham
7 hours agoPRESIDENT TRUMP IS BUILDING A NEW MAGA! ARE YOU READY FOR THE NEXT ACT?
65.9K101 -
2:33:10
Laura Loomer
5 hours agoEP133: GOP Congresswoman Caught Leaking To Qatar
47.7K24 -
2:49:24
I_Came_With_Fire_Podcast
12 hours agoTRUMP vs FED CHAIR JEROME POWELL | NATO Playing Ball? | Doxxing ICE | AI Music Hoax
16.6K1 -
3:55:30
Geeks + Gamers
5 hours agoMario Kart World LIVE - Nintendo Switch 2
15.1K5