Constant Tonegaru - Singur în Celulă

SINGUR ÎN CELULĂ
de Constant Tonegaru

Aici pământul s-a scurtat de-o șchioapă
Și timpul, scos din lume, e pustiu;
Eu sunt acel ce s-a trezit în groapă
Și nu-și aduce-aminte c-a fost viu.

Pe fresca plăsmuirilor din viață
Un braț nemilostiv a tras cu var.
Nici chipuri, nici culori nu trec prin față,
Doar albul aiurit și mortuar.

Și parc-ating augusta veșnicie
Zăcând adânc în golul absolut.
O zi se scurge, lungă cât o mie
Dar câte mii se scurg într-un minut?

Sărmane suflet meșter pe ruine
Ce-a mai rămas din tot ce-ai făurit?
Nu prețuiesc nici cât un mărăcine
Și-atât sunt viu, cât știu că n-am murit.

Nădejdea însăși suptă de-ndoială
O tot ascund și iarăși o desfac.
E ca o jerbă artificială
Cu verdele uscat și dat cu lac.