Premium Only Content
PANDAMNED - Documentar Romana
În ultimii doi ani, populația mondială a fost sub vraja coronavirusului. Au fost instituite stări de urgență, libertățile civile au fost desființate, au fost implementate programe de supraveghere și a fost derulat un program de vaccinare globală fără precedent.
Un control tot mai strâns al vieții oamenilor, care se transformă treptat din dictatură în tiranie - totul sub pretextul unei pandemii mortale.
Pandemie care este condusă de un grup de oligarhi super-bogați, multimiliardari, în esență indivizi foarte bolnavi, însetați de putere, care cu greu pot fi considerați oameni, deși par a fi oameni.
Documentarul PANDAMNED, realizat de regizorul european independent Marijn Poels, se întreabă: "Facem ceea ce trebuie, sau am făcut un pact cu diavolul în schimbul unui avantaj?".
Prin intermediul unor interviuri cuprinzătoare cu abordări critice din diverse domenii de expertiză, PANDAMNED a încercat pentru prima dată să prezinte imaginea de ansamblu și să facă lumină în întuneric.
PANDAMNED încearcă să spună întreaga poveste, nu doar versiunea oficială a realității, validată de guvern și de Big Tech.
Nu este vorba în special despre COVID, ci despre recunoașterea modelelor pe care le creăm. Cred că acesta este subiectul principal al filmului: oamenii trebuie să înceapă să vadă tiparele și să recunoască modul în care acestea sunt copiate cu fiecare nouă amenințare globală.
Este vorba despre COVID-19?
Sau există ceva mai adânc sub aceasta ”realitate”, pe care noi nu ar trebui să îl vedem?
Aceasta este adevărata întrebare. Se iau o mulțime de măsuri, se presupune că pentru a ne proteja sănătatea !! Dar acestea nu ne ajută deloc sănătatea. O alta întrebare ar fi dacă guvernele sunt incompetente, sau dacă acest lucru face parte dintr-un plan, deoarece acestea sunt singurele întrebări pe care le poți pune dacă ești sceptic.
Regizor Marijn Poels
Scenariu Marijn Poels
Cu: Mary Bauermeister, Sucharit Bhakdi, Thomas Binder, Dolores Cahill
Lansare : 10.05.2022 - Germania
Tradus în romana: Ionel Trandafir - 06.08.2022
-
33:07
Documentare Romana
7 months agoDel Bigtree discurs EPIC in fata presei mainstream 13 februarie 2025
6.87K1 -
LIVE
Redacted News
1 hour agoBREAKING! Trump Makes HUGE Announcement Trying To Save MAGA, Cost of Living & Israel CRUSHED GOP
15,675 watching -
LIVE
Dr Disrespect
6 hours ago🔴LIVE - DR DISRESPECT - ARC RAIDERS - QUEST MASTER
1,767 watching -
2:17:37
The Quartering
3 hours agoFooled Again! Mamdani Backtracks Everything & Today's Breaking News!
158K60 -
1:17:04
DeVory Darkins
4 hours agoPelosi SURRENDERS announces retirement and Bernie Sanders makes stunning admission
80K94 -
LIVE
StoneMountain64
3 hours agoArc Raiders is actually INCREDIBLE
228 watching -
LIVE
FusedAegisTV
5 hours agoFUSEDAEGIS PLAYS THE GREATEST JRPG EVER MADE ⌛► CHRONO TRIGGER (1995) Part 4
42 watching -
1:57:50
The Charlie Kirk Show
4 hours agoErika's Interview + Auburn Aftermath | Schlichter, Lomez | 11.6.2025
86.8K17 -
LIVE
ZWOGs
4 hours ago🔴LIVE IN 1440p! - ARC RAIDERS w/ @SilverFox & @svgames! - Come Hang Out!
34 watching -
LIVE
The Rabble Wrangler
14 hours agoBattlefield with The Best in the West
74 watching