Biserica greco-catolică din România

Biserica Unită a avut o influenţă decisivă la afirmarea, evoluţia şi cristalizarea conştiinţei de apartenenţă la acelaşi neam, cu aceleaşi origini şi aceeaşi limbă.

Când s-a făcut unirea cu Roma, credincioșii au știut că nu este unitate în credință decât sub ascultarea Romei, a urmașilor lui Petru, căruia Isus i-a încredințat conducerea Bisericii și vrednicia de păstor universal.

Cea mai mare suferință pentru greco-catolici a fost trădarea fraților creștini: sprijinul Bisericii Ortodoxe acordate guvernului pentru opresiunea și lichidarea acestei Biserici. În 19 octombrie 1948 Biserica Ortodoxă a aprobat unirea cu cea Greco-catolică, adică asimilarea credincioșilor, confiscarea bunurilor acesteia și desființarea ierarhiei. Zece zile mai târziu episcopii greco-catolici au fost arestați și li s-a oferit alternativa de a trece la Biserica Ortodoxă în schimbul arestării. Cu toții au refuzat.

“Problemele care zgâriau orgoliul pravoslavnicei ortodoxii, reminiscențele urii bizantine, continuau să fie papalitatea și occidentul de tip imperialist american. Din acest motiv, pentru comuniști și partidul lor, catolicii sunt spioni iar acțiunile lor subversive și reacționare”, spunea PS Episcop Ioan Ploscaru.

“Credința noastră este viața noastră!” este sloganul celebru al Cardinalului Iuliu Hossu.

Mică clarificare pentru tânăra generație și reminder pentru cei care au uitat istoria recentă.